Nu digerati agonia!. La drept vorbind, aceste randuri au pornit dupa avalansa de scrisori, telefoane, e-mail-uri, in care suntem incunostintati despre grozaviile care se petrec in Bucuresti si in tara, atunci cand este vorba despre viata si despre moartea - adesea naprasnica, ori dupa cumplite suferi...
Nu digerati agonia!
La drept vorbind, aceste randuri au pornit dupa avalansa de scrisori, telefoane, e-mail-uri, in care suntem incunostintati despre grozaviile care se petrec in Bucuresti si in tara, atunci cand este vorba despre viata si despre moartea - adesea naprasnica, ori dupa cumplite suferinte - a cainilor fara stapan. Necuvantatoare lasate de Dumnezeu ca sa ne imbogateasca existenta, sa ne bucure sufletele si privirea, sunt chinuite amarnic de catre semenii nostri. Si cand spun asta, nu ma gandesc "doar" la soarta bietilor patrupezi, incaputi din nou pe mana primarilor transformati in hingheri, ci si la cai - minuni ale naturii, fiinte puternice si gratioase, menite sa ne slujeasca, precum cainii, cu fidelitate si intelepciune. Ma gandesc, asadar, la caii chinuiti, batuti fara mila si nehraniti - uneori lipsiti chiar si de apa. Inhamati la carute tiganesti si netiganesti, ei cara poveri uriase, mult peste puterea lor slabita, pana tarziu in noapte, fara invelitori care sa-i apere de viscol si de ploi inghetate, tinuti vara in soare ore in sir, in dreptul carciumilor umbroase, pe o arsita de 45 de grade - pana le crapa plamanii. Noaptea, cand cate o masina de bogatas, politician ori afacerist da peste cate o caruta, aflam de la televizor ori de prin ziare ca "din fericire, taranul nu a patit nimic, doar caruta s-a facut tandari... Despre amaratii aia de cai nu ni se spune nimic! Au scapat sau nu, au fost schiloditi ori salvati? Despre magarusii de prin Dobrogea, hraniti doar cu coceni uscati ori cu scaieti, cocosati sub greutati, batuti
