Mai întâi să vă descriu încăperea. Uşa se deschide greu, tocul e umflat, clanţa are joc, broasca pare să cedeze la o manevrare mai fermă. Noroc cu balamalele care cu scârţâitul lor îngrozitor te asigură că, totuşi, ai de-a face cu o uşă. Încăperea are aproximativ 25 de metri pătraţi; pe jos ciment, un calorifer straşnic, model vechi, peste 100 kg. Trei paturi de fier (unul cu lenjeria incompletă) sunt aliniate sub trei aplice mobile din care doar una are bec şi, pentru a o potrivi într-o poziţie convenabilă, e nevoie de un ghemotoc de şerveţele. Noroc că încăperea este luminată şi de un neon. Lucru care face posibilă admirarea unei reproduceri din Kandinski pe peretele cu uşa. A, pardon, nu e o schiţă non-figurativă pe verde, ci o igrasie mai veche, uscată, care a fisurat pelicula subţire de var. Pe peretele de răsărit, o icoană de hârtie cu Fecioara Maria şi Pruncul. Lângă paturi, trei dulapuri masive de fier. Cu sertare, mai mult blocate. În încăpere mai este o măsuţă, un taburet, un cuier-pom şi un frigider în care a rămas uitat un mic bol albastru cu cremă de zahăr ars. Vederea dă în spate: acoperişurile anexelor, fiare, cutii, ambalaje. Deprimant, oricum. Tot e bine că ferestrele se deschid, deşi îţi trebuie curaj să scoţi capul pe geam. Nu eşti pe deplin asigurat împotriva unei posibile decapitări cu cadrul din fier al storurilor de lemn uşor instabile.

Înainte de a intra în încăpere, undeva în stânga este baia. Trei chiuvete care, prinse precar în perete, levitează ascunse privirilor iubitorilor de magie. Fiecare dintre cele trei chiuvete are o rozetă înţepenită sau, dimpotrivă, care se roteşte în gol. Probabil cea de apă caldă. Sifonul uneia dintre ele picură într-o găleată. Un altul direct pe ciment. Cu un zgomot plăcut, de altfel. Aproape muzical. Oglinzile reflectă şi ele cât de murdar pot goliciunea peretelui opus, cojit indecent de vo