Ca să evit acuza ori bănuiala că nu vă deranjează o cacofonie cât cerul, îmi închipui că s-a strecurat doar o greşeală de transcriere, că în loc de ştiu însă că, aţi bătut ştiu încă că. Ar mai fi şi alte indicii însă, că ori vă căutaţi cu dinadinsul expresia nefericită, grigurciană aproape, cu precum în loc de ca, ori vă scapă pur şi simplu, fără să vă prea pese cum sună versul atins de desuetudine într-un context bântuit de zone de absurd gratuit. Altfel cum să-mi explic, în Zi de fugă, în chiar primul distih cu care mi-aţi fi putut atinge până la distrugere interesul de a vă citi până la capăt, sintagme de nedigerat ca acestea: “M-am ridicat precum pumnul aplecat cu furie,/ Răspândind a ură, fie rătăcind pestriţ”? Altfel cum să mă descurc cu afirmaţiile poeticeşti de groază, ca acestea din poema Blănar: „Tuberoze pictate pe ochi de căţel,/ Mă înşfacă, mă şi clatină;// Lumea e a lor,/ Ei sunt ai mei.// Colţii pătrunzând cu putere în trapa deschisă,/ Se dizolvă greu, nelăsând să înaintez.// Urât chemat, mă trepidez. Frică. Amorţeală/ Apoi casc, lungind paternitate.// Lumea întreagă e un hău,/ Cu vinete lungi căţărate pe umeri.// Zig-Zag. Periodicul a stat acasă,/ Cufundat, prostit, rotit.// Fără de salvare mă împresor pretutindeni”. Chiar că rămâne cititorul într-o încurcătură de nedescris, între tuberoze pictate, trepidat să contemple sărmanul cu (oare?) pătlăgele vinete lungi căţărate pe umeri şi cu periodicul (ce să fie, ce să fie oare el?) prostit, rotit, fără de salvare împresurat pretutindeni. Fiind dvs. specialistă în psihologie şi ştiinţele educaţiei, dispunând de aptitudini ale omului modern printre care aţi înşiruit bogat originalitatea, creativitatea, mobilitatea, deschiderea spre nou, rezistenţa la stress, randamentul bun în condiţii de competiţie, capacitatea oratorică, lista fiind mai lungă, vă rog să mă credeţi că nu-mi exagerez nici cu o iotă su