(fragment)
«...ce pîrg de vreme ne-a adus laolaltă
cînd nimic nu e întîmplător, deopotrivă ce se ştie
că însăşi suma zarurilor înscrie într-un tîrziu o curbă deplină?
să fie acel privilegiu al deschiderii divine din noi
netezindu-ne întîmpinarea, ori poate răsplata unei delumiri egale
îngemănîndu-ne timpurile?»
- înserarea înstăpîni o ploaie atît de lină
încît doar privind rîul o puteai bănui –
«^vrei adevărul, ori mîna ce alină^...
– m-a întrebat odată o femeie răscoaptă –
^adevărul, ce alină o mînă^, i-am răspuns toropit de somn... şi poate
dacă am fi visat că vorbeam înainte chiar de a începe
am putea să ne resemnăm, însă aşa?
ah, ce mai...i-am lăsat să creadă că eşuasem... că rătăcesc
înfrînt de-o lume, căreia nu-i dibuisem noima aleasă
...să laşi fîntîna, luînd calea deşertului... să o iei razna, aşadar...
de neînţeles...încît unii îşi loveau arătătorul de frunte
ca spre a se uşura de o povară...
să vieţuiesc însă orbita unei iluzii tămăduite doar de moarte
cu care ne-nşelăm orice am întreprinde în afară?
...această înnăscută însuşire de nălucire,
ce nu ne lasă să ne prăbuşim... ca o transă înlesnind
justificările noastre să se desprindă fără efort
la orice înfremătare a îndoielii...
o fi una să te îndoieşti de divin şi cu totul altceva
să te îndoieşti de tine?...
această luciditate al cărei teritoriu e însuşi perisabilul
@N_P