(J.-P. Sartre, un drum cu serpentine)

Care e rostul cafenelei literare? Un observator al scenei culturale din Paris, din cei dintâi ani după ultimul război mondial, a dat un răspuns neaşteptat. Cafeneaua ar fi locul unde se mănâncă, se bea, se primeşte în vizită, se scriu cărţi. Cum s-a ajuns la această diversificare a funcţiilor? În afară de patul de dormit, restul locuinţei s-a mutat parcă în spaţiul dintre mesele de marmură, expus ca într-o vitrină. Se schimbase ceva în felul de trai în vremea ocupaţiei naziste, epocă de privaţiuni materiale, de supraveghere, de tensiuni. Din lipsa mijloacelor de subsistenţă nu s-a mai cultivat obiceiul de a invita acasă pe cineva, prieten, coleg sau vecin. Odată cu încetarea alarmei şi a restricţiilor, oamenii au ieşit la lumină.

Plutea în aer un vânt de primenire, era căutat un focar de mobilizare a energiilor. Strada, cu agitaţia şi neprevăzutul ei, a pătruns adânc în bistrouri, dar şi în micile refugii unde literaţii îşi sorbeau cafelele. În Paris animaţia s-a concentrat acum într-un perimetru, triunghiul magic de la Saint-Germain-des-Prés, între Flore, Deux Magots şi braseria Lipp. Dintr-un lăcaş al vorbelor spuse în şoaptă, rezervat unei elite a spiritului, unde se discutau treburile de breaslă, despre facerea operelor şi despre ecoul lor în ziare şi reviste, cafeneaua deschisese larg porţile şi prin ele intrase plebea care voia să ştie şi să se implice cât mai repede.

Era începutul unui proces care se va înteţi şi se va încheia printr-o explozie. Atunci impulsul invers de a transporta cafeneaua în stradă (după ce strada se încumetase să invadeze locurile de repliere a oamenilor cărţii), acest impuls va paraliza treptat circulaţia, va disturba programul instituţiilor, studenţii vor ocupa pieţile, muncitorii vor îndemna la greva generală. Mi