Nu cred în sinceritatea declaraţiilor lui Corneliu Vadim Tudor dintr-un recent interviu apărut în cotidianul israelian Ha’aretz. Deocamdată însă nu despre asta e vorba, ci despre ceea ce debitează public un candidat la preşedinţia României despre alegerile din ţara noastră. Dar şi despre promisiunile lui, în contul unei eventuale victorii. „Daţi-mi mie puterea în viitoarele alegeri, împiedicaţi falsificarea rezultatelor alegerilor şi va fi bine şi pentru israelieni. Cînd eu hotărăsc ceva, sunt credincios ca un cîine.”
Asemenea cereri sunt de un cinism fără margini, insultătoare şi pentru români şi pentru evrei.
Nici nu ştiu dacă mai e cazul să reamintesc cum se bătea CVT cu pumnii în piept, pînă nu demult, în calitatea pe care şi-o atribuise el singur, de tribun al românilor. Şi cum se lăuda şi se laudă cu succesul lui la electorat. Cerşetoria politică la care se pretează el trădează dispreţ total faţă de alegătorul din România. Dar şi o atitudine extremistă faţă de resursele democraţiei autohtone. Cum poate fi altfel categorisită cererea lui CVT adresată israelienilor de a-i da puterea în România? Cum altfel poate fi interpretată afirmaţia lui, din acelaşi interviu, că „este evident că nimeni nu poate să facă ceva într-o ţară ca România fără sfatul american sau israelian”.
Alegătorul din ţară nu contează, dă de înţeles tribunul, care subînţelege că puterea din România poate fi cucerită întinzînd mîna în străinătate.
Pe de altă parte, prin această cerere, CVT nu numai că-i insultă pe evrei desconsiderîndu-le de fapt opţiunile pentru democraţie, dar sub un aer aparent pro-semit, el ventilează ideea antisemită că evreii fac şi desfac în politica mondială. Iar propunerea de troc, dacă-mi daţi mie puterea va fi bine şi pentru israelieni, subîntinde şi o ameninţare deloc neglijabilă dacă luăm în calcul faptul c
