Trăim într-un timp al schimbărilor accelerate de paradigmă. Lumea se transformă foarte repede, iar procesul de învechire îşi creşte turaţia de la an la an. O lucrare muzicală, o carte, un eveniment cultural petrecut acum patru ani pare atât de îndepărtat, încât se „fosilizează” rapid. Diferenţele din sânul trecutului tind să se aplatizeze şi să se egalizeze: de-abia ne mai interesează dacă ceva s-a petrecut ieri sau acum cinci mii de ani. Consecinţa este că trecutul, atât cel imediat, cât şi cel îndepărtat, devine un rezervor de preistorie din care noi extragem, atunci când avem nevoie pentru a ne justifica ideile sau acţiunile, exemple pilduitoare. El s-a transformat într-un mare ecran de calculator prin care navigăm cu funcţiile „Scroll”, „Find”, „Find and Replace”, „Delete” şi altele devenite operatori universali.

Şi dinamica meseriilor se schimbă. Tinerii aleg - de multe ori - pentru specializări universitare, domenii de studiu care, după terminarea facultăţii, nu-şi mai găsesc corespondentul în viaţa de zi cu zi. Prin urmare, ei trebuie să găsească altceva, să lucreze în domenii pentru care n-au studii, ori să se mulţumească cu un provizorat marginal în branşă. În contemporaneitate, viaţa se schimbă mai repede decât programele universitare şi ei se trezesc deseori în situaţia de a învăţa lucruri care nu le mai folosesc. Ceea ce-i interesează cu adevărat se regăseşte prea puţin în conţinuturile cursurilor şi seminariilor.

Dar nu numai tinerii sunt în această situaţie. Noi cu toţii avem mai multe activităţi decât altădată. Modelele de odinioară se golesc de conţinut şi arareori putem să le înlocuim cu altele. Spiritul dezorientării este mai prezent ca niciodată. Avalanşa hipertelică, multiplicarea accelerată a lucrurilor din jurul nostru ne cere, mereu, o mare putere de adaptare. Dar cât timp vom putea ţine piept fluxului imens de ob