- Social - nr. 74 / 16 Aprilie, 2004 Variante literare si literare libere Limba literara se caracterizeaza prin insusirea de normata, adica anumite prevederi de rostire si scriere, numite norme, care sunt prevazute in lucrari de specialitate (indrumare, dictionare). Vorbitorii limbii romane trebuie sa cunoasca si sa respecte aceste norme ortoepice (de rostire) si ortografice (de scriere). Nerespectarea acestora duce la abateri, greseli. Totusi, aceste norme nu sunt rigide, ele fac unele concesii, tinand seama si de uzul in limba. Alaturi de forma strict literara a unor cuvinte sunt acceptate unele variante libere, admise, avand si ele statut de literare. 1. Bariton, plural baritoni, norma prevede accentuarea pe "o". E, ca sens, registrul vocii barbatesti, intermediar intre tenor si bas. Alt sens: cantaret a carui voce se plaseaza in acest registru. Pentru ambele sensuri se admite varianta libera, accentuata pe "i". Cuvantul bariton, plural baritoane, este denumirea unui instrument muzical de alama care are, intr-o orchestra, un rol analog cu acela al cantaretului bariton. Numele instrumentului se accentueaza pe "o", neadmitandu-se varianta libera cu accentul pe "i". 2. Profesor, plural profesori, se accentueaza, potrivit normei, pe "e", dar este acceptata si varianta libera, accentuata pe ultimul "o". Substantivul feminin corespunzator, profesoara, se accentueaza pe "a" din penultima silaba, necunoscand oscilatii, femininul dand dovada de constanta. 3. Verbul a despera cunoaste varianta libera a dispera, cu "i" in locul primului "e". Cred ca varianta libera s-a impus, incat majoritatea vorbitorilor o folosesc. Verbul se conjuga: eu desper si disper; el despera si dispera, nefiind admise formele desperez si disperez. Cele doua variante, literara stricta si cea libera, sunt prezente si la substantivul desperare, disperare; la adjectivul, adesea substanti