Lectia inaintasilor

Mi-a cazut in mana inteligentul volum al frantuzului Georges Maurevert, intitulat Cartea plagiatelor. Este o incursiune amuzata in istoria acestei milenare si mereu profitabile indeletniciri intelectuale, din a carei lectura s-ar putea trage incheierea ca marile spirite au fost si cei mai inraiti jefuitori. Caci exemplele sunt pur si simplu strivitoare: Dante, Milton, Montaigne, Pascal, Shakespeare, Corneille, Racine, La Fontaine, Moliиre, Voltaire, Chateaubriand, Balzac, Stendhal, Hugo, Baudelaire, D’Anunzio etc. Cartea ar merita tradusa in romaneste din doua motive: mai intai, pentru ca le-ar da simpaticilor nostri plagiatori tonicul sentiment ca n-au fost, cum nu sunt nici azi, singuri; apoi, pentru ca, pomenindu-se intr-o companie asa de ilustra, si-ar mai lasa poate timiditatea deoparte, ajungand sa-si poarte cu mandrie prin lume nobilul stigmat. Caci plagiatorul roman e inca rusinos din fire, sfiindu-se a-si recunoaste inaltele merite si, cu atat mai mult, a-si cere drepturile aferente. Victima a unei morale desuete, el mai resimte brigandajul intelectual ca pe un pacat si chiar se simte jignit cand i se da la iveala metoda de lucru. Va mai curge destula apa pe Dambovita si pe Bahlui pana sa se poata lauda cu indrazneli de felul celei aratate de Shakespeare, care, dupa ce i se jucase, si nu fara succes, o jumatate de duzina de piese, avusese taria sa afirme, intr-o dedicatie pe un poem oferit contelui de Southampton, ca abia acela merita a fi numit "intaiul vlastar al imaginatiei mele".

Dar, daca nu au, deocamdata, curajul de a-si schimba "porecla in renume", distinsii nostri contrabandisti intelectuali par sa fi mostenit, in schimb, ceva din tupeul poetului italian Ludovico Domenichi (celebru pentru ca, nemultumit doar sa-i sterpeleasca poemele unui contemporan, Antonio Doni, l-a si batjocorit bine) ori al lui S