- Social - nr. 74 / 16 Aprilie, 2004 "Comuna Acatari (Ákosfalva), judetul Mures, la anul 1824 era o populatie numai de romani, biserica ortodoxa, scoala romaneasca, 400 familii etc.". (Ion I. Russu "Romanii si secuii", pag. 100). Acum populatia ei este preponderent maghiara. Iata ce s-a intamplat: "Distinctivele apartenentei etnice-nationale romanesti: limba, constiinta, confesiunea, antroponimele, portul si datini, constructii (biserici, clopotnite si cimitire), - frate au fost supuse influentelor si schimbarilor treptate, lente si violente in procesul deznationalizarii, dar in masura diferita: in primul rand idiomul romanesc inlocuit cu maghiara, urmata de modificarea antroponimelor fie stalcite ca forma, fie inlocuite integral cu unele unguresti, si cu "traduceri" si adaptari; confesiunea pastrata in colectivitati cu ritul si datinile stravechi orientale (secui maghiarofoni ortodocsi, greco-catolici), ori schimbate, mai ales fortat: trecerea "din oficiu" ori sub teroare la catolicism sau calvinism si abandonarea ori distrugerea oficiala a bisericilor; cimitirele cadeau in paragina. Astfel, fara lacas si fara pastori, turma se risipea, numele ethicon "roman (olah)" era cunoscut si marturisit de tot mai putini, aproape de nimeni. Ceva totusi a ramas pana tarziu, chiar pana azi si va mai ramane din aceste distinctive, daca nu constiinta precisa, cel putin amintirea vaga despre obarsia romaneasca, la unii batrani, - alaturi de unele relicte materiale: locuri de biserici si de cimitire romanesti ("oláh temetö"), unde-si dorm somnul de veci nenumaratii stramosi ai secuilor actuali, ai "fratilor nostri secui", ca si informatiile documentare si literare. Cum s-a spus si este stiut, esentialul si punctul de plecare in acest sinistru fenomen de instrainare (care in Secuime a luat aspecte si dimensiuni absolut originale, unice) este schimbarea idiomului cotidian, prin f