Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electoratul prost si ghidurile destepte

Publicat in Jurnalul, luni 19 aprilie 2004 ·

Au aparut ghidurile electorale de campanie. Acestea sunt trimise politicienilor pentru a cuceri electoratul. Electoratul ar trebui sa fie prost si sa fie cucerit de indata. Cel putin asa par sa gandeasca aceia care au elaborat sau copiat aceste ghiduri. Multe dintre textele acestor ghiduri electorale par a fi scrise de baietii de la Divertis sau pentru acestia. Ceea ce mi se pare incredibil la aceste ghiduri, de fapt la aceste sfaturi pentru cucerirea electoratului, este felul in care sunt priviti oamenii, ca niste simple voturi. Si cand asta: dupa aproape cincisprezece ani in care politicienii n-au inteles mai niciodata cine sunt cei care-i voteaza sau nu-i voteaza. Aceste sfaturi ma intorc cu gandul in timp la promisiunile pe care le facea onorabilul Ion Ratiu, de buna-credinta de altfel, pe la inceputul anilor ’90, cele referitoare la piscine si alte visuri care pentru romani pareau de-a dreptul obraznice prin frumusetea lor. Mi-e teama ca politicienii romani n-au inteles nimic in toti acesti ultimi ani, si-n lipsa ideilor, a imaginatiei si a programelor incearca sa vina cu un comportament ca la carte, intorcandu-se, de fapt, fara sa-si dea seama la inceputul anilor ’90.

Sigur, mai avem putin si intram in Uniunea Europeana, am intrat in NATO, avem angajati pentru campania electorala cei mai tari strategi din lume, dar asta nu inseamna nici pe departe ca mijloacele folosite pentru campanie trebuie copiate din carti. Involutia clasei politice nu se regaseste si la electorat, adica la poporul roman. Dimpotriva as indrazni sa spun. Cine crede ca mai poate pacali oamenii cu discursuri pe la nunti, botezuri, pomeni si cumetrii se insala amarnic. Nicu cu gura plina de sarmale, piscoturi sau coliva alegatorul roman n-o sa voteze dupa cum ii dicteaza nu stiu care cititor in ghiduri electorale. La munca, vorba unui prozator in viata, la batut tarusi nu cu gh

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum o ora
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 58 minute
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Video Incendiu violent într-o hală din incinta unui parc logistic pe A1. A fost emis mesaj Ro-Alert

Adevarul acum 32 minute
Un incendiu violent are loc la o hală dintr-un parc logistic aflat pe autostrada A1, la kilometrul 23. Din cauza fumului dens, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru mai multe localități din zonă.

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 2 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum o ora
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

Naţionala de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour. Lotul anunţat de federaţie

News.ro acum o ora
Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud. Pe 5 iulie, Stejarii vor întâlni la Santiago de Chile, echipa ţării gazdă. În cadrul acelu

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Breaking Un tânăr de 27 de ani a murit după ce un copac a căzut peste el, în Braşov, pe „Aleea de sub Tâmpa”

Adevarul acum 2 ore
Incident grav duminică, 29 iunie 2025, pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov, cunoscută localnicilor ca „Aleea de sub Tâmpa”. Un copac s-a prăbușit peste două persoane aflate în zonă, provocând moartea unuia dintre ele. O femeie a fost rănită în ac

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 2 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 9 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°