„E asa sau nu e asa?“
(Leonce si Lena)
Scriitura lui Georg Büchner poate fi decodata pe principiul exfolierii, al receptarii in straturi corespondente, pentru ca rapelurile culturale si antropologice sint punctul de referinta. In Woyzeck, trimiterile religioase numeroase, care contrapuncteaza in acelasi timp spatiul de bilci, transforma protagonistul intr-un fel de pirghie a derivei si vertijului. In Leonce si Lena, piesa ce are la baza o poveste a lui Ludwig Tieck, fiind influentata de universul shakespearean (motto-ul din Cum va place) si de literatura lui Gozzi, alternanta contrastelor are in centru conceptul de ironie romantica si de punere in abis a deriziunii.
Spectacolul lui Alexandru Dabija mizeaza pe praxis-ul juxtapunerii, al reflectarii in oglinzi distorsionate, cu rama taioasa. Un absurd de tip Lewis Caroll, in care fiecare lucru poate fi o mie de alte lucruri, ordoneaza acest spatiu imbuteliat. Pentru Dabija, revenirea la poveste – Orfanul Zhao, unde atrocitatea e mediata si facuta suportabila printr-o plonjare in comic si implicit printr-un tip de naratie a tacerii, a ceea ce nu poate fi rostit, Saragosa 66 de zile, unde fictiunea teatrului se innoada din aproape in aproape pina devine aproapele, Jucaria de vorbe, unde apare o initiere in puterea cuvintelor de a numi, si, mai nou, Insir’te margarite..., un fel de re-inventare a matricei basmului – se face de fiecare data altfel. Povestea e cadrul cel mai fluid si mai permeabil al conectarii la lumi virtuale, la ceea ce doar pare atit de usor de spus.
E si cadrul unui tip de lectura senzoriala, pendulind intre comic si grav, intre aventura si parabola. Povestea are alibiul cel mai puternic: te duce atit cit poti tu duce.
Una dintre montarile reper ale piesei Leonce si Lena in Romania a fost la Teatrul Bulandra, in regia lui Liviu Ciulei, in 1970 (prem
