Ce ti se pare esential cind te gindesti la scenografia unui spectacol, care e miezul „carcasei“ pe care o pui in miscare?

Pentru mine, imaginea unui spectacol se formeaza de la cea dintii lectura. Sigur ca nu deschid primul sertar si pun pe masa ce am gasit in el, dar orice scriitura imi lasa o senzatie la nivel de culori, forme si proportii, pe care apoi incerc sa o transpun. Toate acestea sint adunate intr-un fel de imagine mai mult sau mai putin abstracta. Poti sa-ti spun cum s-a intimplat la Alchimistul, pentru ca e mai proaspat. In timp ce citeam textul, am vazut derulindu-se spectacolul, pur si simplu totul se crea pe masura ce vedeam textul.

Pentru ca vorbeai de scriitura, spre ce te-a dus tipul de lectura vizuala din Leonce si Lena?

Mi s-a parut un text imposibil. E foarte greu si n-as spune ca e extrem de actual. E textul pe care, din tot ce am lucrat, l-am citi cel mai mult. Frumusetea lui vine din perspectiva pe care ti-o deschide. In functie de cultura pe care o ai, te trimite in puncte nebanuite ca profunzime, sau, dimpotriva, poate sa nu te duca nicaieri. E un text pentru care trebuie sa fii pregatit, pentru ca are multe nivele, mai ales ca vine pe o perioada in care toata lumea e innebunita dupa adevar.

Practic, aici e mult fantastic, absurd si o ironie din care se naste insasi povestea ca atare.

Este absurd, e metaforic, e poetic. Mie mi se pare ca e ca un ciorchine pe care nu stii de unde sa il apuci ca sa nu strivesti ceva.

Si scenografic cum ai reusit sa prinzi, sa armonizezi toate aceste prelungiri?

La prima lectura, textul mi-a lasat impresii coloristice, dar m-a tot impins intr-o zona abstracta, spre oniric, spre o imagine de inceput de secol XX. Si pentru mine a fost ceva cu totul nou ca imagerie si m-a condus spre contraste.

Toate obiectele