Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doresc o lume in care individul sa nu se simta amenintat (II)

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 aprilie 2004 ·

In "Nota lamuritoare" la volumul sau "Scopul si mijloacele", publicat recent la Editura Curtea Veche, Vladimir Tismaneanu face cateva precizari ce stau si la baza intrebarilor din partea a doua a interviului acordat Ziarului de Duminica: "Acest volum se vrea o analiza si o cronica a disolutiei ideologiilor totalitare seculare in veacul XX. La ora cand scriu aceste randuri, democratia liberala se confrunta cu noi primejdii, inclusiv fundamentalismul terorist, in care unii dintre noi vedem o reincarnare a ceea ce ne-ar fi placut sa credem pe veci disparut. Aceste pagini au fost scrise sub semnul alertei morale, atitudine de care avem astazi, ca si acum cateva decenii, o acuta nevoie".

- S-a spus despre dumneavoastra ca ati introdus in Romania politologia de tip occidental, afirmatie cu care presupun ca sunteti de acord. Care credeti ca a fost efectul acesteia asupra cercetarii romanesti?

- Trebuie sa recunosc ca exista si alte persoane care au jucat roluri importante in acest sens: as mentiona directia franceza sau de inspiratie franceza, in special prin Facultatea de Stiinte Politice, unde este acum decan Cristian Preda, dar, fireste, politologia de tip occidental, american, prin insusi faptul ca sunt politolog american, s-a prezentat si prin mine, intr-un mod, cum ati spus mai devreme, decisiv. Efectele sunt puternice si le puteti vedea la nivelul oamenilor cu care am lucrat intr-un fel sau altul. Am facut la Timisoara doua scoli de vara internationale si pot sa mentionez, in graba, cateva nume ale oamenilor cu care am lucrat de-a lungul anilor: am fost in comisia de practica, co-supervizor stiintific al lucrarii de doctorat a lui Laurentiu Stefan Scalat, impreuna cu dl. profesor Adrian Miroiu (organizatorul Societatii Romane de Stiinte Politice), Cristina si Dragos Petrescu - la ora actuala predau la Stiinte Politice -

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 32 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 8 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°