Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacia de 5.000 de euro se prezinta pe 2 iunie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 aprilie 2004 ·

Obiectivul stabilit de presedintele grupului francez Renault la venirea ca actionar majoritar la producatorul roman Dacia - lansarea pe piata a unui model nou de automobil de 5.000 de euro, botezat la momentul respectiv X90, este la doar cateva luni distanta.

Potrivit reprezentantilor Dacia, noul model va fi prezentat oficial in cadrul unei conferinte de presa pe 2 iunie la Technocentre Renault (Franta), locul unde a fost proiectat, iar vanzarile vor sa incepe pe piata romaneasca trei luni mai tarziu, adica la inceputul lunii septembrie.

Primul model din cadrul proiectului X90 este, conform denumirilor interne ale companiei, L90, si a implicat investitii de ordinul sutelor de milioane de euro si va permite producatorului roman de automobile trecerea pe profit incepand cu al patrulea trimestru al acestui an, si transformarea Dacia intr-o marca internationala.

Chiar in acest an, 11.000 dintre cele 90.000 de automobile pe care estimeaza ca le vor vinde reprezentantii Dacia vor fi reprezentate de noul model.

Modelul de 5.000 de euro va fi destinat, pe langa Romania si altor piete emergente, precum Turcia, tarile din estul si centrul Europei, China, India si cateva tari din partea de nord a Americii de Sud. Vanzarile anuale pentru acest model sunt estimate de oficialii Renault la peste 200.000 de automobile anual.

Dacia a vandut anul trecut aproape 70.000 de automobile, in crestere cu 20% fata de anul precedent, in conditiile in care a fost lansat modelul Solenza, adica o varianta imbunatatita a celui mai vandut model de pe piata romaneasca in anul 2002 - SupeRNova. Avand in vedere ca pretul modelului Solenza era mai ridicat cu cateva sute de euro fata de SupeRNova, cifra de afaceri a Dacia (in euro la cursul mediu anuntat de BNR pentru anul trecut) a crescut anul trecut cu o valoarea superioara vanza

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 30 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 26 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 23 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 30 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°