Numele Sorin Leoveanu este legat foarte puternic de Hamlet. Rol visat de actori, poate o viata uneori, la tine a venit la inceputul carierei. Ce a insemnat acest lucru pentru tine?
Sorin Leoveanu: O intreaga lectie si de viata si de actorie. Unii spun ca e bine sa ti se intimple la o virsta mai frageda lucrul asta, altii nu. Dar asta nu e important. A fost o experienta si vasta si fericita, din care am invatat foarte multe. Mai ales ca povestea Hamletului de la Cluj este una destul de speciala in sine, pentru ca s-a jucat foarte mult si se joaca in continuare fara regizor, fiind foarte greu si ca interpretare si ca viziune regizorala. Astfel, toate lipsurile, ca si toate bucuriile de altfel, se dubleaza automat, se resimt foarte acut.
Vlad Mugur nu facea nici o diferenta intre actori, ii iubea si ii respecta in aceeasi masura, indiferent de virsta sau de valoare. Lucra cu toti in acelasi ritm. Iti dadea o incredere pe care o capeti foarte greu si destul de arbitrar in ziua de azi. Si in tine, dar si in spectacol, in trupa. Faceai parte dintr-o echipa care nu avea rautati, nu se baza pe individ, ci pe colectivitate, pe respect si dragoste. Lucru pe care poate ca nici nu il constientizam, doar il simteam. Iar atunci cind nu s-a mai repetat, i-am simtit lipsa cu atit mai mult.
Ce a insemnat intilnirea cu Vlad Mugur pentru Luiza Cocora?
Luiza Cocora: Intr-un fel, e ciudat sa incepi de la primul rol cu un mare regizor, ma refer la rolul principal din Carnavalul birfelor de la Craiova. E altceva ca, dupa ce ai trecut prin diverse incercari, ai avut urcusuri si coborisuri in cariera, sa ajungi la un moment dat, ca o implinire, sa joci la un regizor foarte mare, un rol foarte important. Probabil, pentru ca mie mi s-a intimplat chiar de la inceput, nici nu am constientizat importanta acestui lucru. Am realizat mai mult dupa
