- Editorial - nr. 76 / 20 Aprilie, 2004 Festivitatile prilejuite de "Ziua Presei Romane", la 16 aprilie 2004, au dovedit, daca mai era nevoie de vreo demonstratie sau de un argument in acest sens, ca si gazetarii de pe plaiurile mioritice sunt destul de dezbinati. De fapt, nici nu se putea altfel. Desi in toate sondajele, se situeaza, de la o vreme incoace, pe locul al treilea, dupa Biserica Neamului si Ostirea Romana, presa nu poate arata altfel decat societatea romaneasca bantuita, in cei 14 ani trecuti, de "blestemul dezunirii". Boicotarea "Zilei Presei Romane", mai mult sau mai putin discreta, tocmai din partea puternicilor din jurnalistica romaneasca, a "baronilor", cum mascat ii denumea presedintele Ion Iliescu, are talcurile si dedesubturile ei. O dovedeste tocmai inversunarea si opunerea, pe fata, ale acestora, atat in zilele premergatoare, cat si in momentul festivitatilor. Nu am fost, nu sunt si cred ca nu voi fi vreodata (nici nu este cazul!) avocatul presedintelui Iliescu si al premierului Nastase sau al vreunui alt guvernant, situandu-ma, de cand ma stiu, printre criticii Puterii, indiferent ce culoare avea ea odinioara sau are ea azi. Consider, insa, furia dezlantuita si jignirile aduse sefului statului, pentru faptul ca a participat la festivitati si a "indraznit" sa-si exprime un punct de vedere (nu doar ca sef al statului, ci si ca cetatean al acestei tari) cu totul insultatoare, pe alocuri, nedrepte si partizane. Apoi, nu de domnul Ion Iliescu depinde existenta unei "Zile a Presei Romane"! Printr-un act democratic, intr-un stat de drept, ziaristii din presa scrisa si audio-vizuala decid singuri acest lucru. Iar pentru realizarea acestui deziderat nu este nevoie de nici o lege! Nicidecum de bunavointa presedintelui tarii! Cred, insa, daca punctul meu de vedere nu va declansa alte dispute si furii, ca,atata timp cat in Romania exista o zi a jandarmil