- Cultural - nr. 76 / 20 Aprilie, 2004 Floarea Vultur se numara printre noii veniti in arta picturii de icoane, distingandu-se prin dorinta de a recupera un timp pe care l-a trait departe de orice tentatii artistice. Ea a descoperit pictura ca pe o revelatie, ca pe o iluminare, intr-o imperioasa nevoie a definirii propriului eu in dimensiunea sa metafizica. Pentru Floarea Vultur sunt deopotriva importante atat arta, cat si credinta. Arta picturii de icoane a deprins-o de la Lucia Calinescu, dascalul ei bun de la care a deprins ABC-ul liniei si culorii. Acestea au rodit pe teren bun, Floarea Vultur avand si darul si harul de a picta icoane. Ea a pus stiinta alaturi de constiinta artistica, iar rezultatele au fost pe masura. In doi-trei ani, de la prima icoana, Floarea Vultur a reusit sa se impuna ca unul dintre iconarii remarcabili ai spatiului muresean. Floarea Vultur picteaza icoana atat pe lemn, cat si pe sticla, cu reusite indiscutabile in ambele formule, desi limbajele, tehnicile sunt diferite. Sursele de "inspiratie" ale Floarei Vultur sunt diverse, luandu-si libertatea de a utiliza izvoade / tipare dintre cele mai diverse. In icoanele sale pe sticla dominanta este insa icoana de Nicula ale carei cromatica si linie compozitionala au scris istorie mai bine de trei secole. Indiferent insa de modele, amprenta personala a autoarei este evidenta, nu atat compozitional, cat cromatic, o cromatica sobra, grava. Ca si in cazul iconarilor de altadata, icoanele Floarei Vultur mizeaza pe simplitatea liniei, pe viziunea naiva a desenului si a compozitiei. Desi in privinta picturii de icoana avem de a face, in principal, cu un exercitiu mimetic, mimetismul superior al Floarei Vultur se apropie de creatie. O creatie care nu iese din canonul icoanei. Ce mai trebuie remarcat la Floarea Vultur este ca, asemenea iconarilor autentici, ea picteaza intr-o traire crestineasca,