Vreţi cumva să deducem din mărturisire că, dacă n-aţi publicat până la 35 de ani nici o poezie în limba română, aţi făcut-o totuşi, în cehă, în răstimpul şederii dvs. acolo? Vom crede că în cehă textele au un sunet mai bun, şi că urmează, chiar dacă făcând operă de veleitar cinstit, să vă însuşiţi, pentru varianta lor în limba noastră, nişte mai solide reguli de prozodie măcar, şi să vă apropriaţi, prin lecturi serioase, un vocabular mai vioi, ca să vă mântuiţi de tirania rimei facile, atunci când nu rimaţi aiuritor suflét/complet. E inutil să trimiteţi poeziile în dublu exemplar, pentru că ne putem descurca şi cu unul singur, neprocedând, cum probabil greşit vă închipuiţi, că ne adunăm ciopor toată redacţia şi le decidem, ca la cenaclu, soarta. În fine, dacă nu depăşiţi, cu o iotă măcar, nivelul de până acum, adică: „Vântul bate azi mai tare,/ nu am primit a ta scrisoare”, abţineţi-vă de la gestul generos dar inutil de a le pune în plic pe adresa redacţiei. (Valentin Gabriel Cristea, Târgovişte) * „hei, bătrâne mai ia o cinzeacă mai lasă-mă un an/ altul te-aşteaptă nu ştii că fiecare secundă naşte/ un poem nu ştii că fiecare minut îţi plăteşte tribut/ mai lasă-mă o clipă cu iubita mea construită/ cu migală uită-ne pentru un veac ia aminte/ nimic nu-ţi cer în plus nici măcar un vis/ ştiu că nu are nici o importanţă/ aş străbate lumea-n lung şi-n lat în căutarea/ darului perfect/ ai uitat că iubirea e post de mare răspundere/ dintr-o biserică prădată se aude un magnetofon fârâind predica/ la început a fost cuvântul, cea mai teribilă armă din istorie,/ dumnezeu, slăvit fie Numele său, le-a oferit-o cu generozitate oamenilor./ la începuta a fost vrei să-l opresc/ problema nu s-a pus niciodată în termenii/ aceştia fie că eşti sau nu impostor/ secretul stă în legăturile dintre atomi suspect/ de asemănătoare cu alte tipuri de relaţionări/ Oh, Suzi O., incoerenţa mea