Piaţa Aurarilor

Înalte ziduri cu flori în ferestre

escaladate de-o scară de piatră

adăposteau larma negustorilor de

giuvaeruri

în Piaţa Aurarilor

mătăsuri catifele şi atlazuri

se vălureau sub adieri de vînt

cununi de mireasă armuri cavalereşti

măşti viu colorate

se-nfiorau pe stîlpii proaspăt vopsiţi

în fiecare zi de tîrg

cărţi învelite-n piele

scoase din teascul unui meşter neamţ

sub degetele inelate ale tîrgoveţilor

îmbrăcaţi în haine de duminică

– nimic din ce-a fost! –

privirea mi se roteşte oarbă

pe zidurile în dărîmare

o copilă cu cîrlionţi de aur

şi cunună de mireasă

coboară Scara Fingerling plutind

îşi împrăştie rochiile peste pietre

şi joacă şotron

mîna mi se inelează-n preajma ei

brusc o strivesc sub pleoape

şi piere într-un rîs zglobiu

ca şi cum ar ploua cu monezi de aur

deasupra acoperişurilor

Butoiul de aur

Într-un zid din Pasajul Scărilor

intrai ca în peşteră

un bec împrăştia lumină palidă

pe lungile mese întinse

consumatorilor în picioare –

şi eu am stat în picioare la Butoiul de aur

mai singur decît orice om

mai întunecat decît soarele-n eclipsă

parcă eram într-o scenă de teatru

cu butoiul lui Diogene în fundaţia

bisericii gotice scăpărînd lumină

din vîrful de aur în cer –

vinul auriu şi cald din cană

îmi clătina capul

de trestie