Tudor Octavian face şi el parte din seria de scriitori faţă de care critica literară are încă datorii neplătite. Biografia spectaculoasă a acestui autor – absolvent de liceu militar, apoi exmatriculat dintr-o şcoală pentru ofiţeri de aviaţie, practică felurite meserii (lăcătuş, tâmplar) înainte de a face studii de arhitectură şi filologie – este pe măsura operei sale cvasi-necunoscută. Tudor Octavian a debutat în 1968 cu un volum de povestiri prezentat de Adrian Marino, apoi a publicat nu mai puţin de opt romane (de recomandat Noiembrie viteză), şase volume de povestiri şi patru monografii şi volume de artă, printre care măcar cel apărut anul trecut, Pictori români uitaţi (Noi Media Print), este o contribuţie fundamentală.
Cartea de faţă adună prozele din primele trei volume de povestiri, Povestiri diferite (Editura pentru Literatură, 1968), Istoria unui obiect perfect (Eminescu, 1981) şi Mihai, stăpânul, şi sluga lui, Mihai (Eminescu, 1983), cărţi practic intruvabile astăzi. Din volumul de debut, însă, antologia nu reţine decât trei titluri. Acel prim volum de povestiri este şi cel mai atipic şi e regretabilă reproducerea lui trunchiată. Povestirile diferite nu trădează nesiguranţa debutului. Consistente, cu întâmplări şi personaje bizare din periferia oraşului, povestirile care lipsesc surprind foarte rusesc atmosfera apăsătoare a mediilor sărace. Niciodată Tudor Octavian nu va mai fi atât de realist şi de grav ca în acele povestiri, iar cele recuperate în această antologie sunt doar acelea care conţin elementele definitorii mai târziu pentru scrisul prozatorului originar din Brăila. Volumele următoare sunt, cu siguranţă, şi cele mai bune. Aici se găsesc capodoperele lui Tudor Octavian: Anul de hârtie, The Peas Foundation, Sigismund I, al naivilor, Măţăoanu între oglinzi sau Zid între un bărbat şi o femeie. Istoria unui obiect perfect ar merita ci
