Nevoia de cimitir

Un batran psihiatru le recomanda pacientilor sai cu mintea ratacita, sau in curs de ratacire, sa efectueze plimbari lungi prin cimitire. Plimbari lungi, interminabile, printre cruci si cavouri.

Stie el ce stie, nu degeaba e psihiatru. Putine locuri au, precum cimitirele, darul de a-ti carpi nervii, de a-ti sterge de praf circuitele, de a te face sa arunci o privire mai ingaduitoare asupra lumii inconjuratoare.

Odinioara, Sadoveanu, Toparceanu ori Otilia Cazimir rataceau, ore in sir, pe alei de tintirim, fie ca era vorba de Bellu, din Bucuresti, sau Eternitatea, din Iasi.

N-o sa inteleg de ce acesti clasici ai literaturii nu-s imitati, astazi, de slujitorii mai stresati ai condeiului, oameni al caror venin din sange ar inverzi, de multe ori, fiolele agentilor de circulatie.

Bunaoara, cei care, cu tasta calculatorului, innegresc pagina alba de ziar ar putea zabovi la mormantul lui Spiru Prasin, din cimitirul Eternitatea.

A auzit careva de acest Prasin, raposat in duel, la 1904? La vremea aceea, cand mortul era inca viu, conducea ziarul Evenimentul. Dar un coleg de breasla, pe nume Scanteie, l-a ajutat, prin cateva focuri bine tintite, sa se debranseze de la reteaua vietii pamantesti.

Se vede ca, inca de pe atunci, spiritul de breasla functiona ireprosabil intre condeieri...

De la ce s-or fi luat cei doi duelisti, nu se mai stie. Putem, cel mult, ghici. Poate, s-or fi sfadit iremediabil de la vreo bursa prin strainataturi, de la vreun post hranitor la o ambasada sau consulat. Sau, poate, unul dintre ei n-a vrut s-o angajeze, intr-un fotel bugetar, pe pupila celuilalt.

Multe ipoteze, o singura moarte, un singur mormant. Un snop de gloante a substituit cuvintele, fara a mai lasa loc dreptului legal la replica.

E-un secol de-atunci - vorba lui Marquez, o suta de