E greu, pentru un cinefil, să reziste unui afiş ca acela al noii producţii hollywoodiene Ceva, ceva tot o ieşi (sau Ceva, ceva tot o să iasă, cum a mai apărut în unele programe; probabil că difuzorii nu s-au putut hotărî: aşa încît, în aceeaşi săptămînă, la un cinematograf filmul rula cu “o ieşi”, iar la alt cinematograf cu “o să iasă”!), afiş pe care se întîlnesc Jack Nicholson şi Diane Keaton. În orice ar juca (şi, prin forţa împrejurărilor, se întîmplă să joace şi în semi-prostioare), farmecul lor e o garanţie că... ceva, ceva, tot o să iasă (sau o ieşi). A ieşit o comedie romantică (mai mult sau mai puţin, dar orişicît) pe tema zadarnicelor chinuri ale dragostei la vîrsta a treia, o “confecţie” hollywoodiană de consum (dar un consum inteligent), în care sărăcia unui scenariu de serie e compensată de bogăţia unor actori fără pereche.

Jack Nicholson joacă fără pic de autoironie, dar cu seriozitatea unui clovn în arenă, în exerciţiul funcţiunii, o anumită “masculinitate” de care, se pare, nu e străin nici în particular, în afara ecranului: un bărbat plin de succes şi de bani, un seducător bătrîn şi liber, plimbîndu-şi prin lume, cu o voioşie orgolioasă, incapacitatea de a se fixa la vreo femeie; un om care, cale de-o viaţă, n-a văzut dezbrăcată nici o creatură feminină care să fi depăşit 30 de ani! Un personaj pe care filmul îşi propune să-l surprindă “în fundul gol” (la propriu şi la figurat), drept care îl trece printr-un infarct, moment în care Don Juan află că Viagra nu merge cu Nitroglicerina şi că, dacă reuşeşte să comute de pe fiică pe mamă, şi-a găsit, în fine, sufletul pereche.

Infarctul lui e lucrul cel mai bun care i s-a putut întîmpla ei: Ea, femeia care poartă helancă şi vara, - femeia care, după propria formulă, credea că “a închis prăvălia” şi că se va rezuma la a scrie piese de succes într-o reşedinţă luxoasă, pe o p