I

Demult, demult, pe cînd mă îndeletniceam asiduu cu alimentarea graţioasei rubrici Telecomando, astăzi pierdută şi ea, ca atîtea altele, prin labirintele tranziţiei, am scris un text pascal despre mai vechea mea pasiune, Andreea Marin. Acum, în preajma unui alt Paşti, dar într-o lume care nu s-a schimbat aproape cu nimic, m-a mînat ispita din nou să trag cu ochiul la surprizele aceleiaşi dive care nu mai poate oferi absolut nici o surpriză. Pentru conformitate, iată cum se înfăţişează, deja istoricizate, în preajma celei mai importante sărbători a creştinătăţii,

Surprizele... Învierii

Cu riscul de a fi trecut fără prea multe menajamente în categoria misoginilor şi cu bucuria sinceră că acest fapt se va transforma în privilegiul de a dovedi contrariul, nu m-am putut abţine, doamnelor şi domnilor, şi am păcătuit din nou, chiar în seara minunată a Sîmbetei mari. În vreme ce ucenicii plîngeau risipiţi şi înspăimîntaţi, în timp ce sfintele femei boceau îndurerate şi-şi sfîşiau amarnic veşmintele cernite, taman pe la ceasurile în care soldaţii romani picoteau lîngă lespedea grea de piatră şi trupul Mîntuitorului, eliberat de giulgiu-i şi uşurat de povara pămîntescă se pregătea să lase mormîntul pustiu, eu, îmboldit bag seama de vreun gînd potrivnic ori de cine ştie ce pornire vrăjmaşă, dacă nu cumva, Doamne fereşte, chiar de amîndouă, m-am uitat la... Surprize, surprize... Adică, asta e, s-o spunem pe şleau şi fără fasoane, m-am chiombit la Andreea Marin. Şi iarăşi vin şi zic, adică repet şi întăresc cele mai la deal dezvăluite, că de aici mi se va duce mie buhul de nesimţitor şi de misogin. Pentru că, mărturisesc sincer şi chiar cu mîna pe inimă, oricît aş încerca, oricît mi-aş impune prin puterea voinţei, contactarea optică a Andreei Marin, recunosc, după un frison efemer, ca acela de saună, nu reuşeşte să mă emo