De ani buni beau apa minerala. De cate ori deschideam sticla, aruncam capacul pe fereastra, dorind sa aud, pe aleea de beton, tacanitul metalului. Pana intr-o zi cand, un “comitet” de bloc, in frunte cu un delator sub geamul caruia cadeau capacele pe care le cautau copiii apoi, sa joace risca, izbindu-le de zid, a venit la usa apartamentului si mi-a impus sa renunt la tara educativa. Just. Am continuat sa beau apa minerala si sa strang capacele intr-o cutie. Lunar, intr-o duminica, de pe balcon, le aruncam en gros in acelasi loc. Delatorul (pe buna dreptate) s-a suparat si... am fost amendat. Am continuat sa beau apa si intr-un an am strans sute de capace. Inr-o zi, am platit un puradel din familia rromilor ce locuiesc deasupra apartamentului meu ca sa rastoarne de pe bloc, in capul vecinului delator galeata cu dopuri, dar nu altcandva decat atunci cand il voi fi oprit eu si-l voi fi intrebat ce mai face si daca mai e suparat pe mine. S-a speriat “inamicul” meu, s-a otarat foc, dar a vazut ca nu de la fereastra mea a venit pericolul si nu eu l-am bombardat cu capace de sticla, drept care si-a cerut scuze pentru sicanele pe care mi le-a facut anterior. Dupa un timp, am auzit ca “victima” a adunat “proiectilele” si azi e in al noualea cer. Pe un capac, firma producatoare tiparise un text, care dadea dreptul posesorului sa obtina un valoros premiu. Noroc pe care l-a avut el, inamicul meu, pe care nici macar invidios nu pot fi, darmite sa-i cer daune... De ani buni beau apa minerala. De cate ori deschideam sticla, aruncam capacul pe fereastra, dorind sa aud, pe aleea de beton, tacanitul metalului. Pana intr-o zi cand, un “comitet” de bloc, in frunte cu un delator sub geamul caruia cadeau capacele pe care le cautau copiii apoi, sa joace risca, izbindu-le de zid, a venit la usa apartamentului si mi-a impus sa renunt la tara educativa. Just. Am continuat sa beau apa mineral