Nu cred in opiniile viguros principiale, curajoase nici vorba, strivind din mers pacatele lumii, nu pacatele vii, care ne dau branci in viata de toate zilele, asupra carora n-au obiceiul sa-si odihneasca privirea, caci prea miros a cruda realitate, prea obliga spiritul sa coboare in subsolurile existentei, ci imaginile lor curatate de balastul concretului, aduse la acelasi numitor, purificate, sterilizate, ridicate la conditia de abstractii. E o adevarata placere, recunosc, sa te razboiesti cu entitati, nu cu identitati. Conceptul de minciuna e oricum mai suportabil decat minciuna propriu-zisa. Aseptica, ideea de injustitie poate fi la o adica un excelent partener de dialog, pe care sa-l combati cu argumente si, astfel, sa-l faci inofensiv. Ce incantare sa-l vezi cum se clatina dinaintea dovezilor ratiunii, cum bate in retragere si sfarseste prin a se preda neconditionat! Triumful justitiei e, nu-i asa?, asigurat si nu ne mai ramane decat sa celebram marea izbanda!
In planul gandirii logice, dreptatea si adevarul au totdeauna castig de cauza. E singurul teren pe care biruie de atatea mii de ani. Dreptatea, adevarul si frumosul domnesc demult acolo si e suficient sa le aruncam o privire, ca sa ne patrundem de maretia omului. Probabil ca acesta e si sensul celebrei propozitii pascaliene: "Gandirea da maretia omului". Dar, trebuie sa adaugam indata, si slabiciunea lui. Pentru ca de tot atatea mii de ani, adica de cand omenirea a deprins a manui abstractiunile, raul, nedreptatea, minciuna si uratul au continuat sa prolifereze, invinse in ordinea ratiunii, s-au razbunat impanzind realitatea. Cat de mare trebuie sa fi fost inocenta trestiei ganditoare, daca si-a inchipuit ca o victorie de principiu e indestulatoare! Si cu cata incapatanare a repetat ea, secole de-a randul, infailibilele argumente ori de cate ori concretul ameninta sa o striveasca! Sistematic in
