Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bunii rromani"

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 23 aprilie 2004 ·

- Editorial - nr. 79 / 23 Aprilie, 2004 Bunii rromani" aparuti conjunctural, in functie de imprejurarile din care pot trage foloase materiale, mai ales, si de imagine, abia au asteptat sa devina proprietari ai pamanturilor mostenite de la parinti. Proprietatea este sfanta si garantata, nu? Numai ca, in Baragan, de pilda, sa nu aducem exemple pescuite chiar sub nasul nostru muresean, milioane de hectare din "granarul Europei" de odinioara, pamant nelucrat se pustieste sub ochii nepasatori ai stapanilor cu proaspatul act de proprietate in mana, sub mustrarea lui Dumnezeu. Continua procesele unora cu parintii, cu fratii, cu surorile, cu neamurile. Se da la cap cu sapa, cu parul, se scoate cutitul, se face crima pentru pamant, ca in scrierile lui Rebreanu. "Bunii rromani", cu conturi grase prin banci elvetiene, isi trimit odraslele la studii numai pe afara, isi petrec, mai nou, concediile cam tot pe acolo, iar gusturile lor sunt numai si numai pentru masini straine. Liceele si universitatile noastre, unele cu o buna si indelungata traditie, nu mai sunt pentru pretentiile, "standardele" si hachitele plozilor maharilor, multi trimisi, din '89 incoace, peste "garla", in America. "Bunii rromani", suspiciosi si multi cam nevricosi din nascare, se bat in piept cu marea caramida a unei democratii gresit intelese si, ca detinatori ai adevarului absolut, se dau de ceasul mortii ca ei ar putea muri in orice clipa pentru "tarisoara asta", dar atunci cand ai o alta parere decat ideile lor boante, te masoara cu priviri ucigase de Pitbulli, si-ti strecoara printre dinti ceva despre "tradare" si "vanzare", cu tupeul vesnic al celui mereu pregatit sa-ti dea lectii de... morala politica. In prostia lor agresiva si suverana, batand campii, mereu laudandu-se ca stramoasele lor gaste au salvat Roma, intr-o judecata alandala, amintind de comportamentul caprei raioase sau de cel al maimu

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 10 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°