Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croazierele turistice pe Marea Neagra devin realitate

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 24 aprilie 2004 ·

Italienii vor sa investeasca in terminalul de pasageri Constanta Directorul Centrului de Informare Italia-Romania, CentRo, impreuna cu Arduino Paniccia, cadru didactic la Universitatea din Trieste, au efectuat ieri o vizita in Portul Constanta, la sediul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA. Vizita oaspetilor italieni a avut ca scop cunoasterea Portului Constanta, in special a posibilitatilor pe care acesta le ofera investitorilor italieni, dornici sa-si dezvolte afacerile in Romania, mai ales in domeniul turismului. Atractia principala a constituit-o macheta viitorului terminal de pasageri, un proiect important al Administratiei Porturilor, care incepe deja sa prinda contur. Finantarea proiectului se doreste a fi realizata de la bugetul de stat si, in completare, din surse proprii ale CNAPMC, valoarea estimata a proiectului fiind de aproximativ 4 milioane de euro. Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta intentioneaza sa amenajeze terminalul specializat de pasageri, pe dana de pasageri actuala, intre doua puncte de atractie turistica deja existente: fostul Pavilion Regal, care intre timp a fost transformat in Muzeul Portului, si Farul Vechi, construit in timpul regelui Carol I. Amplasamentul terminalului de pasageri este avantajat de accesul direct si facil al navelor la intrarea principala in Portul Constanta, fara manevre suplimentare, legaturile rutiere rapide cu orasul, care nu afecteaza activitatea portuara din zona, posibilitatea vizitarii punctelor de interes istoric si turistic din imediata apropiere a portului (Cazinoul Constanta, Acvariul, Farul Genovez, Muzeul de Istorie, Portul Tomis etc.), facilitati de transport, cazare, divertisment in statiunile limitrofe. Oaspetii italieni si-au exprimat interesul de a pune bazele unei linii de transport pasageri intre Venetia si Constanta, inclusiv Delta Dunarii. Pentr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 42 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°