Invatamantul stiintific si tehnic din Romania, ca si cel european, atat cel preuniversitar, cat si cel superior, are de suferit din cauza bazei materiale si a perspectivelor nu tocmai imbucuratoare. Aceasta este una dintre premisele discutiilor purtate, la mijlocul saptamanii trecute, la Constanta, in cadrul unei intalniri la care au participat inspectori scolari generali si inspectori cu programe europene din 14 judete, reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii si delegati ai Comisiei Europene. La conferinta care a vizat efectele si conditiile integrarii europene asupra sistemului de invatamant romanesc, judetul Iasi a fost reprezentat de cei trei inspectorii generali adjuncti din Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, Doru Tigau, Cristina Valcu si Seryl Talpalaru, inspectorul cu programe europene Mihaela Popa si inspectorul cu perfectionarea si dezvoltarea profesionala Elvira Rotundu. Din cate a relatat ieri Seryl Talpalaru, participantii la conferinta au abordat probleme ce tin de promovarea in Romania a programelor Uniunii Europene si a deciziilor adoptate la Lisabona, in 2001, de ministrii educatiei din Europa si, mai ales, de promovarea unor programe de atragere a elevilor si studentilor spre invatamantul tehnic si stiintific, decazut la statutul de "Cenusareasa" a educatiei la nivel european. "Se cauta, nu numai la noi in tara, ci in intreaga Europa, modalitati de motivare a tinerilor pentru a urma calea invatamantului stiintific si tehnic si a tinerilor cercetatori si ingineri pentru a ramane in sistem. In prezent, majoritatea creierelor din Europa si Asia iau calea Statelor Unite, iar principala cauza este baza materiala, iar aici dezvoltarea informaticii nu este suficienta", a comentat Seryl Talpalaru.
(D.P.)
Invatamantul stiintific si tehnic din Romania, ca si cel european, atat cel preuniversitar, cat si cel superior, are de suf