Adrian VOICA
Deschiderea cercului
Vol. 1, cu un Cuvint inainte de
Zoe Dumitrescu-Busulenga,
Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2002, 252 p.;
Vol. II, cu o introducere de Al. Husar, Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“, Iasi, 2003, 276 p.
Este – de ceva timp – binecunoscut faptul ca poezia nu inseamna (doar) inspiratie, ca prezenta (sau absenta) muzei nu clarifica si nu explica existenta sau „facerea“ poeziei. Adrian Voica, autor si al unor volume de versuri, demonstreaza cu scheme si tabele ca este foarte importanta prozodia. Ritmul, rima, metrul constituie zona unde „ciocanasul de inox“ (cum insusi se exprima) al „metricianului“ incearca sa provoace „deschiderea cercului“ pentru a face auzite reverberatiile profunde ale poeziei. Cu o minutiozitate demna de invidiat, pe care putini cercetatori o mai au in zilele noastre, Adrian Voica reface traseul sonor, aproape subliminal, al textului poetic.
Ii furnizeaza „material didactic“ poeti mai vechi sau mai noi, celebri sau „in curs de afirmare“: Ana Blandiana, Ion Barbu, Ion Pillat, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Emil Brumaru, Saviana Stanescu, Lucian Blaga, Miron Radu Paraschivescu, George Lesnea (cu traduceri din Esenin) si multi altii.
Un exemplu de analiza: in poezia Rada de T. Arghezi, un singur vers face dovada unor realitati prozodice diferite, aproape imposibil de detectat la o prima lectura. Astfel, in „Adu-mi-o sa joace culcata si sa geama“ exista doua emistihuri cu „celule“ identice, dar cu o structura diferita. In emistihul A („Adu-mi-o sa joace“) accentul cade pe silabele impare (1, 5) ale unei structuri trohaice, in timp ce in emistihul B („culcata si sa geama“) accentul cade pe silabele pare (2, 6) intr-o structura amfibrahica. Ceea ce, in schema lui Adrian Voica, arata in felul urmator:
„A) -v -v @N
