De personalitatea lui David Esrig sint legate momente care au facut istorie in teatrul romanesc; in mai 1965, Teatrul de Comedie din Bucuresti, la invitatia Teatrului Natiunilor, facea un turneu la Paris cu spectacolele Umbra de Evgheni Schwartz, Troilus si Cresida de Shakespeare, amindoua in regia lui David Esrig, si Rinocerii de Eugène Ionesco, regia Lucian Giurchescu; atunci, teatrul a fost distins cu Premiul pentru cea mai buna participare nationala, iar Troilus si Cresida obtinea Premiul pentru cel mai bun spectacol; este momentul recunoasterii internationale a lui David Esrig si inceputul unei legende.
Ca orice artist autentic, David Esrig are stiinta seductiei si o placere contagioasa a comunicarii; este o prezenta energica, leonina, care invadeaza spatiul si careia nu i te poti sustrage. Asa l-am cunoscut in noiembrie 2003, cind a sustinut un atelier de creatie in cadrul Festivalului National de Teatru. L-am urmarit apoi la lucru, repetind impreuna cu Gheorghe Dinica si Marin Moraru spectacolul radiofonic Nepotul lui Rameau. Decupajul situatiilor, indicatiile de interpretare alterneaza cu sugestiile tehnice si conduc actorii catre accentele logice ale textului, spre nuante cizelate cu rafinament de bijutier; David Esrig repeta cu entuziasm, cu o bucurie nealterata.
Teatrul ca alchimie
In teatrul romanesc, multi se legitimeaza profesional afirmind ca au facut studii cu dvs.; va evoca si va invoca chiar si atunci cind ar avea putine motive sa o faca, si ma gindesc la incercari care sint departe de performantele dvs. artistice. De fapt, cu fiecare spectacol, cu fiecare trupa, un regizor dezvolta o anume scoala; dvs. ati avut si aveti o constanta preocupare pedagogica. Cum a inceput ea?
Am inceput la IATC ca asistent la clasa de actorie a lui Ion Sahighian – Sahul, cum il numeam noi. Un regizor important,
