La sfirsitul acestei saptamini, simbata 1 mai 2004, vom asista la un mare eveniment cultural: extinderea masiva a Uniunii Europene. Data va ramine istorica, alaturi de celelalte momente care au marcat sfirsitul secolului XX si inceputul secolului XXI: prabusirea regimurilor comuniste din intreaga Europa Centrala de-a lungul lui 1989, Caderea Zidului Berlinului in toamna lui 1990, dezintegrarea Uniunii Sovietice in vara lui 1991, cu formarea noilor state independente eliberate de sub dictatura Moscovei, apoi extinderea in trepte a Organizatiei Pactului Nord-Atlantic. Intre timp, Cehoslovacia s-a scindat in Cehia si Slovacia, iar din federatia iugoslava s-au desprins nu mai putin de… cinci spre sase – daca nu chiar sapte! – tari: Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Serbia si Muntenegru (inca asociate), provincia Kosovo avind statut special. Toate statele din Europa Centrala, inclusiv Romania, plus cele trei baltice, Estonia, Letonia si Lituania, si-au afirmat dorinta de integrare in Uniunea Europeana. La fel – republicile „post-iugoslave“. La Est de granitele Poloniei si Romaniei, poate cu exceptia Republicii Moldova, nu pare – cel putin in perioada pe care o parcurgem – sa existe interes si nici mari perspective pentru alaturarea la „familia europeana“.
Atit cit se poate prevedea pe baza datelor actuale, extinderea Uniunii se face in doua valuri: unul cert, iminent, si celalalt ipotetic, mai indepartat. Intra acum, la 1 mai, zece tari: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, adica opt foste comuniste, carora li se alatura doua mici insule mediteraneene, Malta si Cipru (jumatatea greaca). Cu negocierile de integrare aproape incheiate mai sint Bulgaria si Romania, care vor adera – foarte probabil – la 1 ianuarie 2007, moment considerat o „prelungire“ a primului val. In ultima vreme, Croatia a inceput sa spere c
