Am aflat cu bucurie, prin 2002, ca Maia a noastra – spun „a noastra“ ca si cum ar fi un bun comun, asa vorbesc despre ea, despre marele ei talent de a fi si de a juca – am aflat, deci, ca va face un film cu Mel Gibson. Ce spui, Franz, chiar asa?! S-a intors oare lumea cu fundu-n sus? De unde pina unde cu Mel Gibson? Vrea sa faca un film pentru sufletul lui, despre Iisus, a adaugat Maia, cind am intilnit-o, ca sa-l scot din seria mea mentala cu Mad Max. Nu tu sex, violenta, bani, formula magica a Hollywood-ului. Asa ca mi s-a trezit interesul. Prin miezul toamnei lui 2002, Maia a plecat la Cinnecita, in Italia. In sinul catolicismului se toarna mai pe indelete un film despre inceputul crestinatatii. Asa ca mi-am dat seama ca-i adevarat. Si Franz avusese dreptate.
Inainte de a pleca in Italia, am mai apucat sa vorbesc cu Maia si mi-a spus ca Mel Gibson vrea sa faca altceva decit s-a facut pina acum. Ultimele douasprezece ore. Numai crucificarea. Suferinta. Povara ultimelor clipe. Ar fi luat, asa, o pauza, ca pentru Braveheart. Un film fara concesiile happy-end-ului cerut de producatori, ca filmul sa fie un box-office-success. Indiferent de calitate. Asa ca va fi el insusi producator. Nu se va incurca cu toata povestea Mintuitorului, urmarita in detaliu de Zefirelli, cot la cot cu cardinalii Vaticanului pe scoartele Bibliei, ci va filma doar agonia Fiului Domnului: hulit, urit, respins, condamnat, crucificat. Nu mai este in acele ceasuri evreul din comunitatea lui, ci un pacatos razvratit. Care se crede Alesul, Izbavitorul. Care vrea sa dea credintele si ritualurile comunitatii peste cap. Jos cu el. Pe cruce.
Pe crucea care o sa-i poarte, cu timpul, numele. Nu multi stiu ca in Tora – cartea sfinta a evreilor, numita de crestini si Vechiul Testament – apare pentru prima oara ideea Mintuitorului, a lui Mesiah, care vine sa salveze poporul
