Reper al prozei optzeciste, Cristian Teodorescu nu este unul dintre scriitorii foarte prolifici în literatura românã de dupã cãderea comunismului. Dupã o povestire publicatã în 1991 (Faust repovestit copiilor mei, Editura Alex) a luat, vreme de cinci ani, pulsul noii realitãţi sociale şi literare româneşti, înainte de publicarea urmãtorului sãu volum de prozã scurtã Povestiri din lumea nouã (Editura RAO, 1996). Cartea este o colecţie de destine care ilustreazã deruta din societatea româneascã a primilor ani de tranziţie. Hazardul este cel care face jocurile şi oamenii observã cu stupoare cã de vechiul lor sistem de valori, desprins din buchisirea în şcoli a Codului eticii şi echitãţii socialiste s-a cam ales praful. Emblematicã este în acest sens drama "patriotului" cu vederi xenofobe dinainte de 1989, mîndru de originea sa româneascã purã care, dupã revoluţie, trãieşte şocul de a-şi vedea una dintre fete mãritatã cu un arab, iar cealaltã, emigratã în America. Tranziţia a fost pentru cei mai mulţi dintre români un soi de potop care, i-a proiectat pe unii pe o creangã salvatoare în vreme ce pe alţii, cei mai mulţi, i-a scufundat. Categoric, în aceste povestiri ale lui Cristian Teodorescu, bietul muritor se aflã sub vremi, iar sentimentul care se degajã este cel al destinului pascalian al omului în vremuri de tranziţie.

Îngerul de la benzinãrie reia, în bunã mãsurã, reţeta (de succes) din Povestiri din lumea nouã. Aceleaşi destine în tranziţie, recognoscibile ca prototipuri umane (românul emigrat în timpul ceauşismului reîntors dupã revoluţie în calitate de investitor, victimele erorilor judiciare şi învingãtorii timpului nostru, securiştii, şantajiştii, încornoraţii, aurolacii, rataţii, boschetarii, cei dispuşi sã-şi sacrifice cãsniciile pe altarul reuşitei profesionale), aflate pe muchia de cuţit care desparte iadul de rai, fericirea de dezastru, bunãstare