Stadiul actual al limbii române trebuie urmãit şi descris în cît mai multe şi mai diferite contexte şi situaţii de comunicare: pe stradã, în presã, la televiziune, în şcoalã, pe stadioane, în parlament. Pentru cercetarea ultimului caz, existã din fericire, de mai multã vreme, alãturi de o serie specialã a Monitorului oficial, şi un site internet (www.cdep.ro) care pune la dispoziţia oricãrui cititor/navigator stenogramele şedinţelor.

E clar cã aceste stenograme nu corespund perfect interesului strict lingvistic: cei care transcriu dezbaterile parlamentare normalizeazã în mod automat unele trãsãturi ale oralitãţii (suprimînd anumite ezitãri, bîlbîieli, poate chiar greşelile prea evidente) şi nu e exclus sã introducã, uneori, propriile deprinderi lingvistice: lucruri care, desigur, nu schimbã sensul, dar nici nu permit prea multe generalizãri asupra limbajului; e ceea ce deosebeşte astfel de texte de transcrierile profesioniste, în care accentul cade tocmai pe fidelitatea înregistrãrii formei, a expresiei. Acestea fiind zise – cu toate precauţiile de rigoare –, putem afirma cã stenogramele parlamentare nu sînt deloc neinteresante pentru lingvist. Desigur, ele conţin o mare cantitate de texte previzibile şi repetitive: limbaj juridic, administrativ, formule fixe, secvenţe automatizate ("Cine este pentru? Împotrivã? Abţineri? Unanimitate"). Cuprind însã şi lucruri mai puţin banale, pe care le gãsim mai rar reunite: structuri retorice şi argumentative, conflicte verbale menţinute (cu eforturi vizibile) în limitele limbajului cult – şi mai ales tensiuni între registrul standard, cel înalt– ceremonios şi spontaneitatea oralitãţii de tip popular-colocvial, care iese la suprafaţã din cînd în cînd, mai ales în dispute. Unul dintre lucrurile cele mai frapante ale acestor texte este excesul de politeţe. Actele de limbaj cele mai puţin agresive, – declarative, invita