Nu cred cã poate exista o carte mai actualã despre Roma anticã şi istoria ei decât aceea, de curând apãrutã, a profesorului Eugen Cizek*. Actualitatea ei presupune douã aspecte.
Primul – o poate citi oricine. Pentru cã este destinatã tuturor şi oricui, iubitor sau nu de Antichitate, specialist sau nespecialist, filolog-istoric sau altceva. Condiţia pe care o cere lectura acestei cãrţi este sã te intereseze şi altceva în afara zonei cotidiene şi personale de ocupaţie. Dacã da, atunci aceastã carte poate concura cu mult succes diverse fenomene de interes din aceeaşi sferã a cãrţii (romane de noptierã şi «week end», broşuri de medicinã pe înţelesul tuturor, agende de astrologie şi previziuni cataclismice, almanahuri gastronomice etc. etc.) sau din afara ei (TV, audio-informaticã, DVD, alte sisteme agrementare şi de «loisir», ş.a.m.d.
Al doilea aspect ţine de un plan mult mai larg. Este vorba, din nou, despre actualitatea Antichitãţii. Asupra acestui aspect, şi aproape numai asupra lui (în afara unor observaţii colaterale) vor sã insiste rândurile Semnalului clasic de astãzi, lãsând la o parte ceea ce se leagã de amãnuntele şi controversele specialiştilor.
Ultima carte a prolificului savant român – încã neîncãput de Academia noastrã, deşi este membru de onoare al Academiei franceze de Stiinţe, Litere şi Arte din Lyon şi membru corespondent al Academiei Regale de Litere din Barcelona, autor pânã în prezent a 16 cãrţi de referinţã în domeniu (analize monografice, istorii, sinteze, biografii, eseuri), fãrã a pune la socotealã variantele unora dintre acestea traduse (şi, cu aceastã ocazie, revizuite, adãugite şi aduse la zi bibliografic) în francezã şi italianã – constituie, indirect şi, de bunã seamã, involuntar, confirmarea tezei cãreia Pierre-Maxime Schuhl (reputat elenist francez din ultimele decenii) i-a dat o admirabilã formulare. Ne permitem
