Stimate Domnule Tismaneanu,
Frunzarind cartea dvs. de convorbiri cu d-l Ion Iliescu, am observat - pentru a nu stiu cata oara în ultimul timp - ca d-l presedinte supraliciteaza, cand nu inventeaza de-a dreptul, ambiguu sau fatis, "relatiile de amicitie" care ne-ar fi legat în anii de dinainte de 1989. Lumea ma întreaba ce e adevarat în toate astea.
Pentru ca nu am înca timp sa-mi scriu memoriile si nici n-am cautat un interlocutor caruia sa îi pot încredinta amintirile spre tiparire (cum a facut d-l Iliescu prin dvs.), va trimit cateva precizari, rugandu-va ca, în cazul unei revizuiri, republicari sau traduceri a cartii, sa tineti cont de ele.
1) Am auzit numele Ion Iliescu prima data la revistele Viata Studenteasca si Amfiteatru, unde am lucrat în perioada 1967-1974, dar nu l-am cunoscut si vazut niciodata în acea perioada pe "ministrul cu Problemele Tineretului", relatiile mele netrecand de nivelul conducerii celor doua publicatii.
2) Nu-mi amintesc de o sedinta a "organizatiei de tineret" de la Uniunea Scriitorilor la care sa fi participat d-l Iliescu, pentru ca nu puteam participa acolo eu însami, nefiind membru UTC sau PCR.
3) Îmi amintesc ca l-am vazut prima oara pe o scena la Iasi, în 1978 sau 1979, cand a deschis Colocviul de Poezie al Uniunii Scriitorilor, ca prim-secretar al PCR al judetului. A vorbit scurt si a spus ca nu se amesteca în treburile scriitorilor, ceea ce a impresionat asistenta, inclusiv pe mine. Dar a doua seara, dupa ce Colocviul si manifestarile lui fusesera strict monitorizate de trimisii CC-ului, d-l Iliescu a dat înapoi, fiind de acord cu interzicerea unui spectacol, Sub fruntea noastra e lumea, montat de tinerii Teatrului National din postumele lui Eminescu.
4) Nu cunosc ce a facut d-l Iliescu ca ministru al Apelor în primul guvern Dascalescu, dar cand a ajuns la "munca de jos", ca director al
