cu degete pe tastatură bătând

scriu şi încerc să fac abstracţie de asta

îmi trimit degetele peste tastatură

într-o mângâiere forţată ce-mi răspunde cu

vorbele mele

deşi eu sunt un altul care mi-e la fel de străin

el îmi spune povestea pe de rost

iar eu scriu fără să revin

m-aş îngrozi să mai şi citesc

ce zbate trupul meu

în camera asta ca un corp puţin mai mare

ascult amalia rodriguez şi-mi îngân

zilele copy-paste

încet calm cu gura străină

unde e turma visurilor mele ca husky de argint

unde mă poate duce scrisul şi eu să nu fi ajuns deja

cum să scriu mai adevărat decât am trăit

dacă aş minţi puţin (exact atât cât nu înţeleg)

mâine îmi va fi mai bine pentru ziua de azi?

cu word eu zilele-mi adaug...

povestea asta nu trebuie neapărat să fie a mea

mă simt pustiu şi ireal ca staţiile de metrou din matrix

aş vrea să fiu tu care acum mă citeşti

detaşat satisfăcut în orgoliu că-mi înţelegi stările

gata să mă compătimeşti ipocrit

pentru nopţile în care eu am tastat anonim

cu degetele moi

ale celui care nu mai eram de mult

diluat în lumina crepusculară

a monitorului parcă îngropat în mine

trupul vorbeşte degetele scriu

dar inima mea e o gară cu şinele scoase

weekend cu patru pereţi

cât de lung poate fi şi sfârşitul unei săptămâni

cât pot dura două zile puse cap la cap

dar până şi bulevardul din centru a asurzit

în acest oraş cu ferestre înţepenite

tu însăţi parcă ai vorbi prin casă în şoaptă