Perspectivele sînt examinate în termenii istoriei militare: se spune că rezultatul referendumului propus de Blair în privinţa Constituţiei europene va fi, pentru el şi partidul său, fie dezastrul de la Waterloo, fie gloria Bătăliei pentru Anglia. Previziunea cu Waterloo arată că doar 25% din electorat ar vota pentru. Cei cu victoria au încredere în capacitatea lui Blair de a răsturna acest raport. Oricum va fi formulată întrebarea, miza va fi de fapt calitatea de membru în Uniunea Europeană. Dacă, aşa cum spun sondajele, electoratul va respinge proiectul Constituţiei europene, prim-ministrul laburist va trebui să renunţe la putere. Dacă pînă în 2006 va izbuti miracolul de a-i convinge pe britanici că proiectul Constituţiei europene nu presupune nici pe departe cedarea ruşinoasă a suveranităţii, performanţa l-ar înscrie printre politicienii curajoşi ai lumii. Totul se putea amîna, cît timp negocierile de la Bruxelles erau blocate de refuzul spaniol şi polonez. Urgenţa a apărut o dată cu schimbarea de guvern din Spania: socialiştii au anunţat că, spre deosebire de guvernul precedent, sînt gata să renunţe la pretenţiile lor, iar polonezii singuri nu pot să ţină frontul. Ceea ce înseamnă că s-ar putea ca proiectul Constituţiei să fie validat la summit-ul european din iunie, primul cu 25 de membri. Dacă va fi aşa, se impune necesitatea clarificării relaţiilor Marii Britanii cu organismele comunitare, membru à la carte al UE. În 1975, Harold Wilson a izbutit să obţină printr-un referendum aprobarea majorităţii poporului din insule pentru intrarea în UE. Dar, atunci, în Marea Britanie economia stagna, în timp ce pe continent funcţiona, ceea ce a fost un argument puternic. Acum, performanţele Marii Britanii sînt superioare celor din zona euro şi acesta a fost unul din motivele ezitărilor lui Blair în faţa unui referendum pentru moneda comună. Anunţul consultării popul