Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea civilă cu voie de la Guvern

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 aprilie 2004 ·

"Societatea civilă îl vrea pe Vanghelie la primărie". Cînd am citit acest titlu m-am crucit. Apoi m-am gîndit la Havel şi m-am crucit încă o dată. Parcă îl vedeam: zîmbind pe sub mustaţă, de mînă cu Marian Vanghelie. Era un material publicitar. A apărut un nou produs, se numeşte "societatea civilă" şi poate fi obţinut la comandă sau închiriat cu ora. "După ce Daniel Marian Vanghelie părea scos din cursa electorală din cauza cercetărilor PNA, locuitorii din sectorul 5 al Bucureştiului au luat atitudine, prin reprezentanţii societăţii civile." Aşa începea materialul publicitar. Poporul din sectorul 5 era reprezentat de "Comisariatul pentru Societatea Civilă" şi de "Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului" (OADO). Poate părea o bizarerie ad-hoc, scoasă de Marian Vanghelie din pălărie, dar nu este. Cele două organizaţii sînt creaţii ale puterii, în ideea că dacă aproape toate ONG-urile critică puterea reprezentată de PSD, nici o problemă, se pot crea altele. Pe acelaşi principiu, puterea acaparează treptat toate zonele de gîndire critică. Presa este critică? Nici o problemă, cumpărăm presa sau creăm alta nouă şi cuminte. Revenind la societatea civilă din sectorul 5, OADO este genul de organizaţie care se luptă pentru drepturile omului, dar ale omului de bine. Colaborează excelent cu "organele statului", pe care nu le supără niciodată, şi pare a fi o tentativă de a minimaliza Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului - Comitetul Helsinki (APADOR-CH). Comisariatul pentru Societatea Civilă este o creaţie mai recentă. Ideea în sine sună straniu: un Comisariat acolo unde ar trebui să fie diversitate şi concurenţă. Ideea că trebuie să fie o autoritate care să dea certificate place multor români. Cine e, dom'le, ăsta care scrie? Cine i-a dat voie? Ar trebui să existe o autoritate care să dea voie ziariştilor să scrie şi la ONG-işti să se joace de-a societatea c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 53 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 15 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°