"Părerea mea este că filmul ăsta, care mi-a fost recomandat de cel puţin un intelectual, este o manea" - zice Mircea Toma (antimanelist notoriu). "O telenovelă destul de bine camuflată de un montaj nervos. Dar rămîne un film în care sînt exploatate la blană (!?, n.m.) trăiri emoţionale primare. Moartea celor dragi. Degeaba faci din poveştile a trei, patru eroi un puzzle la prima vedere haios dacă atunci cînd ajungi să recompui istoriile, descoperi o telenovelă." Carevasăzică, am avea de-a face cu o axiomă: "trăirile emoţionale primare" nu trebuie "exploatate", pentru că atunci nu mai ai "artă", ci "manea". Sau "telenovelă". Care telenovelă, care manea - ştie oricine - sînt pentru "prostime": "intelectualii" nu se "coboară" la "acest nivel". Asta-mi aminteşte părerea unora (tot intelectuali) cum că un film care "are simboluri" este, automat,
un "film mare" - "artistic"; dacă n-are, nu e: e "doar" film. De fapt, teama de "trăirile emoţionale primare" defineşte un anumit tip de intelectual - cel nesigur. Cantonat într-o imagine edulcorată a artei. O artă de salon, în care nu pot pătrunde "emoţiile primare". O artă protejată de un gard de sîrmă ghimpată - ceea ce se numea, pe vremuri, decorum. O dragoste prea puternică, o moarte prea tragică - "trăirile emoţionale primare" - trebuie smulse din această grădină. Ca nişte buruieni: "nu dau bine-n cadru". Şi totuşi, arta - arta adevărată, nu surogatele ei - nu s-a ferit de "trăirile emoţionale primare". Uneori, prudenţa aceasta (grija pentru decorum, "safe-sex"-ul artistic) trădează o mic-burghezie a gustului despre care nu se va spune niciodată îndeajuns tot ceea ce merită... Alex. Leo ŞERBAN
"Părerea mea este că filmul ăsta, care mi-a fost recomandat de cel puţin un intelectual, este o manea" - zice Mircea Toma (antimanelist notoriu). "O telenovelă destul de bine camuflată de un montaj nervos. Dar rămîn
