Între marile procese din istoria dreptului, nu există unul mai controversat şi mai pasionat dezbătut decît procesul lui Isus Cristos. Controversele legate de procesul judiciar prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu sînt multe şi complicate. Procesul însuşi, aşa cum este descris în Evanghelii, fie ele canonice ori necanonice, dar şi în cîteva surse din afara creştinismului, pare să fi avut un curs bizar, greu de justificat ştiind perfecţiunea tehnică şi claritatea procedurilor atinse, în acea vreme, de dreptul roman şi de dreptul rabinic. Din ce ştim, acuzaţiile s-au schimbat pe parcursul dezbaterilor, două "instanţe" şi-au declinat pe rînd competenţa pentru ca, în cele din urmă, să-L judece amîndouă, în fine, executarea sentinţei a fost, la rîndu-i, plină de "fisuri" de procedură. Procesul lui Isus este greu de reconstituit astăzi - avem doar informaţii parţiale şi, nu o dată, contradictorii despre el. Nu s-a păstrat nici un document scris al procesului, dacă o fi existat vreunul, Evangheliile nu au rigoare de pandecte din moment ce au fost scrise în cu totul alt scop decît acela de a lămuri probleme de drept, iar mărturiile istoricilor vremii sînt controversate, fie pentru că par a fi ulterior interpolate (ca în cazul cunoscutului fragment denumit Testimonium Flavianum din lucrarea dedicată de Iosif Flaviu istoriei poporului evreu), fie pentru că nu dau prea mare atenţie procesului juridic în sine (ca în cazul menţiunilor din Analele lui Tacitus). În plus, lipsesc şi sursele clare cu privire la legislaţia aplicabilă. Rămîne neclar dacă Sanhedrinul mai avea sau nu dreptul să decidă pedepse cu moartea în acel timp, precum şi competenţa sa de a judeca delicte politico-religioase. Menţionez numai faptul că procedura după care funcţiona Sanhedrinul, inclusiv competenţele materiale exacte ale acestei veritabile curţi supreme de justiţie ne sînt, în bună măsură, necun