Ideea patronului Universităţii Craiova de a-i duce pe fotbalişti la teatru a fost larg mediatizată, mai ales că se urmăreau reacţiile jucătorilor de culoare din echipă, puşi să urmărească o comedie despre ţoapele din România. Multe ecouri a stîrnit şi ameninţarea pe care a formulat-o, mai în glumă, mai în serios, Dinel Stanciu cum că, în cazul unor prestaţii necorespunzătoare, îi va obliga pe băieţi să asiste la un spectacol de operă sau la un concert simfonic. Patronul Craiovei nu dădea însă cîtuşi de puţin dovadă de originalitate: iniţiative de acest gen au fost sugerate mai demult, iar în ce mă priveşte le-am comentat într-un articol ("Pedepse exemplare", Dilema, februarie 2000) pe care - pentru restabilirea adevărului istoric - îl reiau aici. "În recent încheiata Cupă a Africii la fotbal, echipa Coastei de Fildeş a cunoscut momente dificile, pe teren dar mai ales în afara stadionului. Eliminată (la golaveraj) încă din serii, echipa a fost sancţionată sever de conducătorul statului, generalul Guei: jucătorii şi antrenorii au fost duşi în capitală (Yamoussoukro) şi consemnaţi într-o cazarmă, unde li s-au predat cursuri de educaţie civică. Opinia publică, dacă e să credem mass-media din Coasta de Fildeş, a aprobat masiv hotărîrea guvernului. Generalul Guei le-a adus totodată la cunoştinţă jucătorilor că, dacă mai repetă o astfel de ispravă, vor face serviciul militar complet (optsprezece luni). Povestea a inspirat comentarii ironice, precum acela al lui Bernard Pivot (mare amator de fotbal) care n-a scăpat prilejul - în rubrica lui din Le Journal du Dimanche - să observe că generalul a dat, totuşi, dovadă de mărinimie: în definitiv, putea să-i condamne pe fotbalişti la închisoare, putea să-i împuşte ori să-i dea la crocodili. Cazarma nu a reprezentat, în fond, decît un fel de purgatoriu, un spaţiu al purificării şi al eliberării de complexe. Ceva mă face să c