Capitalismul s-a prăbuşit peste mine într-o seară. Una în care aveam de ales între a scrie un text pentru o gazetă studenţească şi încă vreo cinci-şase lucruri, potenţial aducătoare de bani. Nu, nu din aceia care se încasează pe plachetele cu poezii sau volumele de autori multipli, aflaţi la debut... Tocmai mă gîndeam cu ce să încep, cînd un gînd sinistru m-a fulgerat. În loc să încerc să fac bani, scriu la gazetă. Mai rău decît atît, nici nu ştiu motivul. Ca să spun ce? Ca să schimb viaţa cui? Ca să cîştige cine alegerile? Ca să piardă partida ce corupt? Ca să amuz, să întreţin, să fac să zîmbească ce cititor? Pentru ce? Cui foloseşte treaba asta? Cu ce ajută pe cineva nişte semne aruncate pe hîrtie, care oricum nu fac decît să mişte de colo-colo jumătăţi de păreri şi sferturi de judecăţi, obosite, pleoştite, complet abulice şi perfect lipsite de voinţa de acţiune? La ce e bun încă un transport de locuri comune, aruncate în faţa blocului unor oameni care nici ei nu ştiu cum să scape de ale lor? De ce să te mai revolţi, să te mai enervezi, să vorbeşti din nou despre patrie cu jenă şi despre compatrioţi cu acea distanţare respectuoasă cu care te faci că le admiri munca? Mai simplu spus, ce ne-a mai rămas de zis? De zis, da, pentru că de făcut nu poate fi vorba niciodată aici, în fericitul nostru ocol silvic de vorbe (în care doar noaptea mai auzi cîteodată arma cîte unui braconier literar, grăbit să împuşte francul...). Pe cine să mai trezeşti în Regatul Anesteziei şi ce să-i faci dacă cumva se ridică în capul oaselor şi i se face rău de la tensiunea scăzută? Cum să-i explici că l-ai deranjat degeaba, că revolta se ţine mai pe seară la Mall şi că ciorba de burtă va fi, da, pînă la urmă, pusă pe steag, să nu mai semene cu cel al africanilor...? Deja sună patetic. Şi, aşa cum aş vrea să subliniez, atît eu, cît şi dumneavoastră pierdem bani în timpul ăsta. Poate d