Un pas în plus făcut de arhitectura contemporană, în afară de folosirea materialelor naturale noi, este acela făcut în investigarea unor materiale artificiale, proprii epocii postindustriale, aflate la dispoziţia creatorilor care investighează un sit sau o localitate. Programul Habitat şi Artă în România şi-a făcut din reciclare, din folosirea materialelor şi obiectelor, chiar a clădirilor sau a resturilor acestora, "as found/on site", parte a manifestului său. La fel a procedat, desfăcînd şi reasamblînd combinatul de oţel de la Călăraşi (Siderca) drept obiecte de artă în oraş, programul - asemănător în obiective - pe care l-au derulat la sfîrşitul anilor nouăzeci autorităţile locale în domeniul culturii, program expulzat după 2000 din oraş sub cuvîntul "neseriozităţii" şi al "urîţeniei" "sculpturilor". Astfel de materiale sînt adeseori neaşteptate: abandonate în depozite, resturile de mochetă au fost transformate de grupul Rural Studio (regretatul Samuel Mockbee şi studenţii lui într-ale arhitecturii)* în ziduri de locuinţă cu un remarcabil comportament termic şi cu o stranie frumuseţe tactilă. Tot în Alabama şi tot Rural Studio au făcut o suprafaţă extrem de vibrată de sticlă - din parbrize recuperate de la cimitirele de maşini, iar din cauciucurile aruncate, îmbrăcate în pămînt nears ("lipite", cum se spune în Dobrogea) şi văruite - perete de capelă în aer liber. Containerele folosite în operaţiunile de shipping sînt deja, de cîţiva ani şi cu succes, utilizate drept "cărămizi" pentru a construi locuinţe, dar şi şcoli (UK) sau centre culturale (Spania, proiect Jean Nouvel). Containerele au ceva din trăsăturile "materiei prime": pot fi "exploatate" în special în porturi sau pe liniile importante de transport containerizat de suprafaţă (gări importante, mari oraşe) şi reprezintă o resursă practic inepuizabilă (un număr important de astfel de containere se aban