Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sursele şi resursele "canibalismului" arhitectural

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 aprilie 2004 ·

Un pas în plus făcut de arhitectura contemporană, în afară de folosirea materialelor naturale noi, este acela făcut în investigarea unor materiale artificiale, proprii epocii postindustriale, aflate la dispoziţia creatorilor care investighează un sit sau o localitate. Programul Habitat şi Artă în România şi-a făcut din reciclare, din folosirea materialelor şi obiectelor, chiar a clădirilor sau a resturilor acestora, "as found/on site", parte a manifestului său. La fel a procedat, desfăcînd şi reasamblînd combinatul de oţel de la Călăraşi (Siderca) drept obiecte de artă în oraş, programul - asemănător în obiective - pe care l-au derulat la sfîrşitul anilor nouăzeci autorităţile locale în domeniul culturii, program expulzat după 2000 din oraş sub cuvîntul "neseriozităţii" şi al "urîţeniei" "sculpturilor". Astfel de materiale sînt adeseori neaşteptate: abandonate în depozite, resturile de mochetă au fost transformate de grupul Rural Studio (regretatul Samuel Mockbee şi studenţii lui într-ale arhitecturii)* în ziduri de locuinţă cu un remarcabil comportament termic şi cu o stranie frumuseţe tactilă. Tot în Alabama şi tot Rural Studio au făcut o suprafaţă extrem de vibrată de sticlă - din parbrize recuperate de la cimitirele de maşini, iar din cauciucurile aruncate, îmbrăcate în pămînt nears ("lipite", cum se spune în Dobrogea) şi văruite - perete de capelă în aer liber. Containerele folosite în operaţiunile de shipping sînt deja, de cîţiva ani şi cu succes, utilizate drept "cărămizi" pentru a construi locuinţe, dar şi şcoli (UK) sau centre culturale (Spania, proiect Jean Nouvel). Containerele au ceva din trăsăturile "materiei prime": pot fi "exploatate" în special în porturi sau pe liniile importante de transport containerizat de suprafaţă (gări importante, mari oraşe) şi reprezintă o resursă practic inepuizabilă (un număr important de astfel de containere se aban

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 30 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 36 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 47 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°