Un joc în dizgraţie pe vremea comunismului, dar care acum are în România o mulţime de fani care-l joacă sau îl urmăresc la televizor. Zilele acestea Euro Sport a transmis campionatul mondial de snooker (mese de snooker nu prea există încă la noi). Judecînd după creşterea premiilor şi după numărul transmisiilor în direct, pare că întreaga lume e tot mai atrasă de acest joc, foarte plăcut de privit şi de jucat. Atracţia lui vine poate şi din combinaţia între abstract şi concret. Calculul unghiurilor, al efectelor, al tăriei loviturilor şi anticiparea poziţiilor se asociază cu forme cît se poate de palpabile. Bilele colorate şi lucioase te pot fascina, tentîndu-te chiar să le atingi. Postavul verde îţi odihneşte privirea. Asprimea domoală, absorbantă a suprafeţei şi netezimea dură şi translucidă a bilelor

sînt într-un contrast uşor ireal. Percepţiile pe care ţi le provoacă pot fi apropiate de acelea din copilărie, cînd începi să descoperi culori, forme şi texturi. Pînă şi zgomotul ciocnirilor are cam aceeaşi natură esenţială. Se adaugă farmecul ricoşeului ca instrument de construcţie a unei poziţii. La nivelul campionatului mondial hazardul nu prea mai există. Şi apoi, eleganţa. Ce sport se mai joacă în vestă şi cu papion la gît? Fără icnete şi transpiraţii. Numai calm şi concentrare. Cu cîteva zeci de spectatori care aplaudă discret. Acest ultim campionat s-a jucat în foaierul unui teatru din Sheffield. Ca o muzică de cameră. Un joc al preciziei, într-o lume plină de aproximaţii. Cum să le fi plăcut comuniştilor? Andrei MANOLESCU

libertatea de impresie

Un joc în dizgraţie pe vremea comunismului, dar care acum are în România o mulţime de fani care-l joacă sau îl urmăresc la televizor. Zilele acestea Euro Sport a transmis campionatul mondial de snooker (mese de snooker nu prea există încă la noi). Judecînd după creşterea premiilor şi după numărul