Acesta este un experiment pe jumătate eşuat (sau pe jumătate reuşit): am încercat să vedem dacă ne putem (trans)pune în pielea altora - "travestiul" esenţial al oricărui exerciţiu democratic. Rezultatul? "Reuşita & eşecul, ale pielii două feţe"...

Există faţa glorioasă, cea în care avem întotdeauna dreptate - "l'enfer, c'est les autres" (pe româneşte: Piei, drace!). Şi există faţa cealaltă, ruşinoasă, pe care ştim atît de bine s-o ascundem - în cazul fericit în care intuim, cît de cît, existenţa ei: cea în care nu avem dreptate, iar infernul (ei, da!) sîntem chiar noi. Ca regulă generală, nu avem nici o "dilemă" să credem că dreptatea e de partea noastră, dar ca să acceptăm că e "de partea cealaltă" - ce de îndoieli, ce de dubii, ce de dileme! În măsura în care sîntem destul de lucizi să conştientizăm această îndoială, fundamentală - "Celălalt are poate dreptate!" -, pariul cu democraţia este aproape cîştigat. În ceea ce priveşte micul nostru experiment, el s-a împotmolit încă de la început într-un eşec: întrebarea noastră naiv-suavă, adresată purtătorilor de cuvînt ai Puterii şi principalei formaţiuni de Opoziţie - "Dacă aţi fi în locul oponenţilor dvs., cu ce argumente v-aţi combate propriul discurs?" -, n-a primit nici un răspuns. Este poate prea devreme să aştepţi de la clasa politică o asemenea piruetă de imaginaţie, sau poate mult prea tîrziu - cîtă vreme, în 14 ani de libertate/democraţie, nu am văzut-o exersată prea des în spaţiul public -, cert este că, iată, politicienii noştri nu sînt dispuşi, măcar cu titlu de probă, de "sport" ("ştafeta 100 metri Alt-uri"), să se pună în pielea oponenţilor lor. În pielea - sau în pantofii lor. Unii sînt cîteva numere mai mari şi riscă să-ţi iasă din picioare, alţii sînt - dimpotrivă - prea mici şi te strîng, rişti să faci bătături... Dar i-aţi încercat? - întrebă Prinţul. Cu ochii în lacrimi, surorile Cenuşăr