A rticolul de mai jos a mai fost scris. L-am mai scris şi eu, l-au mai scris şi alţii. Şi cu toate astea mai trebuie scris. E vorba de administraţia financiară şi de cozile ei. În ciuda tuturor sesizărilor şi chiar a măsurilor care au fost luate, lucrurile nu s-au prea schimbat. Cînd se depun diverse acte, cel puţin în Bucureşti, se stă în continuare la cozi. Unele documente se pot depune prin poştă, ceea ce înseamnă însă, de multe ori, să schimbi coada de la administraţie pe cea de la poştă. Pe deasupra, lumea nu are încredere în acest sistem, "dacă actul nu ajunge, dacă îmi vine vreo amendă?". Aşa că mulţi rămîn să se înghesuie în ultimele zile înainte de termen, pe scările şi pe culoarele nefericitei instituţii. La una din administraţii, un tip mai colorat, ambulant, vinde timbre fiscale în apropiere. "Să iau şi eu", zice cineva. "Dar nu vă trebuie pentru declaraţia de venit global", îi spune altcineva. "Şi dacă totuşi trebuie, să iau pe urmă coada de la capăt?" "Pe asta mizează şi ţiganul, îi daţi bani degeaba pe timbrele lui. Şi le dă şi cu suprapreţ." "Las' că mi-or fi de folos altădată", insistă bătrînelul cel precaut. Apoi cineva vine cu ideea că trebuie şi copie după buletin. Se produce agitaţie. Unii îşi lasă rînd şi se întorc la coada de la xeroxul din apropiere, tot aşa, ca măsură de prevedere, să nu fie întorşi din drum mai tîrziu. Cîte

unul încearcă să se bage în faţă după binecunoscutul obicei comunist şi naţional în acelaşi timp. Lumea vociferează şi individul eşuează. Alţii, însă, apelează la cîte un inspector cunoscut şi actele lor ajung cu promptitudine în dosul ghişeului. Se rezolvă imediat. Încet, încet răbdarea oamenilor se epuizează. La fel şi a funcţionarilor. Şi unii, şi alţii încep întîi să se plîngă: "În străinătate de ce nu-i aşa, domnule? Sîntem la coada Europei", "Ce putere avem noi şi cum credeţi că putem să rezistăm aici to