Acum cîţiva ani, Dilema a mai făcut un număr despre clasa mijlocie (responsabil de număr, pe atunci, Delia Radu). La vremea respectivă era doar o aspiraţie, pe care mai nimeni nu ştia s-o definească. Acum lucrurile nu mai stau chiar aşa. Există destui semeni de-ai noştri care au casa lor, maşina lor care nu e Dacie, îşi permit week-end-uri în afara oraşului şi concedii în străinătate. Majoritatea au conturi în bancă. O parte îşi pot duce copiii la o şcoală sau grădiniţă particulară. Ei lucrează, de obicei, la companii multinaţionale sau sînt întreprinzători mici şi mijlocii. Pînă nu demult, cei din jur tindeau să-i considere dubioşi, pentru că aveau bani şi posibilităţi. Şi să-i plaseze într-un soi de high-class. Unele cifre lasă să se întrevadă o clasă de mijloc de 5% din populaţie. O analiză mai scrupuloasă reduce cifra la 1%. Oricum, ea există şi merită să discutăm despre ea. Acum şi percepţia acestora - privitorii invidioşi - s-a mai schimbat, pentru că ei înşişi pot "veni tare" din urmă. Sistemul de credite îi poate face şi pe aceştia să aibă acces la strugurii altădată acri. Boom -ul consumului şi extinderea creditelor îi pot împinge (conform teoriei unuia dintre cei intervievaţi în număr) şi pe cîrcotaşii de pe margini în clasa mijlocie: fiind obligaţi să-şi plătească ratele, vor fi nevoiţi, automat, să-şi
găsească şi alte surse de venit care să-i ajute să le facă faţă. Desigur că, deocamdată, numai cei din Bucureşti sau oraşele mari se pot lăuda ca făcînd parte din acest aparent privilegiat, dar de fapt normal, segment al populaţiei. Cu timpul, cînd investiţiile vor pătrunde şi în oraşele mici, ba chiar în mediul rural, clasa mijlocie va căpăta o reală acoperire naţională. Rolul ei pentru o societate în curs de aşezare nu poate fi decît benefic, formarea ei la nivel naţional reprezentînd, pur şi simplu, normalitatea. Reprezentanţii ei devin folosi
