"Ziua Europei este şi ziua ta", sloganul ales de Guvern pentru a-i îndemna pe cetăţeni să sărbătorească ziua de 9 mai, exprimă, în principiu, un adevăr. Din moment ce ne considerăm europeni şi aspirăm la aderarea cît mai rapidă la Uniunea Europeană, ar trebui ca această zi să fie simţită, de tot românul, ca o sărbătoare. Deocamdată însă nu este aşa: pentru a fi interiorizată, o sărbătoare are nevoie de timp, trebuie să capete o tradiţie, nu poate fi pur şi simplu "decretată". Pentru moment, o formă ceva mai exactă a sloganului ar suna astfel: "Ziua Europei ar trebui să fie şi ziua ta". Nu mi se pare însă că iniţiativa Guvernului de a "decreta" sărbătorirea zilei de 9 mai ar trebui numaidecît condamnată. Aşa au făcut şi fac toate guvernele din UE. În definitiv, construcţia europeană înseamnă şi un uriaş efort persuasiv: cetăţenii Europei trebuie convinşi că au un patrimoniu comun, că există mai multe lucruri care îi leagă decît cele care îi despart, iar pentru asta recursul la asemenea manifestări simbolice poate fi util şi eficient. Conştientizarea unei identităţi europene durează mult mai mult decît încheierea acordurilor politice şi armonizarea economică, socială şi legislativă a statelor membre. Nici în ţările care sînt de mult în UE ziua de 9 mai nu a fost pe deplin asimilată în conştiinţa publică: de la o ţară la alta, există mari diferenţe de atitudine faţă de această sărbătoare, dar în orice caz altele sînt zilele pe care cetăţenii se simt îndemnaţi să le celebreze, fie ele sărbători religioase ori date cu rezonanţă istorică sau culturală. Problema nu este că Guvernul a "decretat" sărbătoarea, ci felul în care s-au desfăşurat manifestările care i-au fost dedicate. "La centru", în Bucureşti, s-a organizat un concert cu vedete pop: vedetele au început să fie bune la toate, iar concertele în parcuri şi pieţe sînt reţeta cea mai comodă pentru a scoate oamen